Trip Report OTP-TSR RyanAir.

dav

Experienta mea cu Ryanair

Nu mai zburasem de mult cu o companie low cost, iar cu Ryanair niciodata, asadar, aveam emoții fiindca nu stiam la ce sa ma astept…mirosuri, îmbulzeală, disperare. Surpriză, nimic din toate astea!

Ca sa încep cu începutul, fac destul de des drumul București-Timișoara și retur. Dar cu trenul, asa mi se pare mai eficient fiindcă în timp ce dorm sunt transportată. Data fiind zăpada si situația întârzierilor CFR am optat de data aceasta pentru Ryanair, profitând de oferta lor de 9,5 euro pe bilet.

Nu, nu a fost doar 20 de euro drumul, ci 42 de euro, pentru ca am avut bagaj, pentru ca am preferat sa imi aleg loc la geam si pentru ca am plătit cu cardul. Cu toate astea, a fost mai ieftin cu câteva zeci de lei decât biletul de tren!

Să revenim acum la experiența cu compania, pe care o pot clasifica “excelentă”: îmbarcarea a avut loc exact cum era programată, pe bilet scria ca poarta se închide la ora x si 50 min, s-a închis la x:52, evident, un pasager a întârziat. Am fost duși cu un autobuz al Menzies la aeronava 737-800 care era parcata – cam departe, ce e drept, dar era și normal pentru low cost!

Ne-am urcat cu toții prin superbul miros de combustibil ars de la APU, pentru mine ceva foarte frumos, desi nu ma astept ca toata lumea sa aprecieze acest parfum. Am fost întâmpinată la bord cu un zâmbet larg si un salut adresat direct pe nume, lucru cu un impact foarte placut si personal.

Acum, ma așteptam sa ne îmbulzim, să am mult de așteptat pana la locșorul meu, culoarul fiind îngust fiindca de fiecare parte a sa erau câte trei locuri înghesuite. Din nou surpriză plăcută: m-am strecurat foarte usor fără să cer cuiva sa se dea la o parte, oamenii cu foarte mult bun simt se dădeau singuri sa faca loc si altora. Mă uitam la scaune, păreau asa mici, cei doi vecini ai mei au iesit sa imi faca loc sa intru la geam, si…mă așez…intr-un scaun de doua ori cat mine!! Nici eu nu sunt prea grasă, dar am ceva picioare mai lungi decat media, si atât de comod am stat incat nu imi venea să cred!

Nici nu decolăm bine (poze pe geam cu orașul, aripa etc. – the usual) deja trec stewarzii cu băutura si mâncarea, apoi cu parfumuri si promoții, si auzim imediat un anunt să cuplam centurile de siguranta pentru ca începem coborârea pentru aterizare. Hm. Se pare ca am pierdut noțiunea timpului si nu am simțit cum a trecut o ora.

In 5 minute domnul comandant ne anunta ca urmeaza aterizarea cu 20 de minute mai devreme! Încă o surpriză plăcută!

Aterizam, facem 15 pași si deja intrăm în terminal…de la intrare văd cum bagajul meu se plimbă singurel pe banda de bagaje…no comment.

Ori mi s-au aliniat mie planetele, ori Ryanair sunt foarte tari!

Nota 20 din partea mea pentru seriozitate si profesionalism.

Semnat: o pasageră oarecare! Si prietena a Aviation-Headlines.ro

dav
dav
Please follow and like us:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.