AEROMANIA, din nou INTRARE LIBERA

 Evenimentul de aviaţie Aeromania de pe Aeroportul Tuzla creşte vizibil şi constant – nu doar ca număr de vizitatori, ci şi ca program. Anul acesta, Aeromania are o nouă structură, cu 3 zile de activităţi destinate publicului: 13-15 iulie, iar intrarea este liberă de vineri până duminică inclusiv.

   Deşi iniţial s-a luat în calcul introducerea unei taxe modice de acces, în valoare de 5 lei, intrarea publicului la cea de-a 12-a ediţie Aeromania va fi, din nou, gratuită. Spectacolul şi oferta de divertisment rămân la acelasi nivel, “condimentate” cu noutăţile specifice fiecărei ediţii.

Chiar dacă este un efort considerabil, ARPA şi Regional Air Services au decis să susţină în continuare, alături de alţi parteneri şi sponsori, cheltuielile de organizare.
Nu e uşor să susţinem acest eveniment pentru că e vorba de costuri foarte mari şi suntem nevoiţi să ajustăm continuu între ceea ce ne dorim şi ceea ce este posibil. Dar e important pentru noi să mergem mai departe şi să dezvoltăm evenimentul: Aeromania se înscrie într-o tradiţie a mitingurilor găzduite de aeroporturi, tradiţie pe care ar trebui, cu toţii, să o cultivăm.” – a declarat Adrian Vasilache, comandantul Aeroportului.

   În acelaşi timp, cei care doresc să susţină benevol Aeromania şi aviaţia generală pot face oricând donaţii în contul organizatorului ARPA (Asociaţia Regională pentru Promovarea Aviaţiei): RO44BITRCT1RON019611CC01 deschis la Veneto Banca, Sucursala Constanța.

   “Dorim ca încasările venite de la public, de la fani, de la prieteni, să fie o opţiune, un act benevol şi nu o condiţie. Ne dorim ca prezenţa oricui să fie deocamdată necondiţionată de o taxă, astfel încât accesul tuturor iubitorilor acestui spectacol, inclusiv al celor din zonele rurale limitrofe să fie posibil fără vreun efort financiar. În acelaşi timp ne ajută pe noi, ca organizatori, să ducem lucrurile mai departe într-un mod frumos, să adăugăm noi elemente în program. Donaţiile sunt un mare ajutor, dar şi o modalitate de implicare a celor cărora le pasă de acest eveniment”, declară Cristina Mitchievici, event manager Aeromania.

Ca în fiecare an, Aeromania înseamnă spectacol de acrobaţie aeriană, dar şi concerte live, standuri de aviaţie, expoziţii de maşini de epocă, de fotografie, concursuri, food court, spaţii de joacă pentru copii, chic picnic etc.

Ziua de vineri, 13 iulie, este dedicată conferinţei pe teme aviatice Pria Talks about Aviation, workshop-ului de fotografie organizat de Nikon şi unei expoziţii de drone  în aer liber.

   Acrobaţia va fi oferită sâmbătă, 14 kiulie, de: Jurgis Kairys, Semin Öztürk, Iacării Acrobaţi, Aeroclubul României, Hawks of Romania, Forţele Aeriene Române ROAF, Forţele Navale Române NAVY, flota Regional Air Services, elicoptere şi paraşutisti, iar muzica, din nou, de Mihai Mărgineanu şi invitaţii săi.

   Duminică, 15 iulie, este ziua de odihnă de după spectacolul de acrobaţie, destinată unui “chic picnic” pe aeroport. Cu mic cu mare, public, piloţi şi organizatori îşi pot întinde păturici şi rogojini pe iarbă şi pot savura oferta culinară selectată de Hangar Café ’67 sau pot încerca unul dintre avioanele din flota RAS. Pentru această zi se pot achiziţiona bilete la preţuri promoţionale pentru zboruri de agrement destinate publicului. Zborurile se pot face duminică sau în orice altă zi, în baza unei programări de comun acord cu reprezentanţii Aeroportului.

Atelierul de cusut Kitisimo va aduce în premieră la Aeromania corturile personalizabile pentru copii, perfecte pentru o zi însorită, dar şi pentru un moment de relaxare indoor. Pentru ca ziua de picnic să fie cât mai ofertantă, cei prezenţi vor avea la dispoziţie tot felul de atracţii: atelierul de pictură pe ceramică, spaţii de joacă gonflabile, oferta Pilotshop şi multe altele.

Aeromania este un eveniment sprijinit de: Casa de bijuterii Micri, Ana Hotels – Hotel Europa, Toortitzi, Grup Rădăcini-Darius Motors Constanţa, Hangar Café 67 şi alții.

Promovare: PRIMA TV, Rock FM, Adevărul, Dilema Veche, Historia, Neptun TV, Dunarea TV, Radio Vacanţa, Radio Constanţa, Radio Sky, Info Sud-Est, Constănţeanul, Suntem România!, Aviatia.ro, Aeronews.ro, Aviaţia Magazin, Bestevent.ro, PS News, Constanţa News, CityPodcast.ro, GoNext, Gazeta de Constanţa, UCT Media, Ghidul Litoralului, merglamare.ro, DianaSlav.ro, UrbnStyle.ro, Aguritza.ro, TomiStyle, OvidiuOprea.ro, Sebastian-Radu.ro, Aviatim, Asociaţia bloggerilor şi alţii.

Partenerii cu al căror ajutor a este posibilă organizarea Aeromania: Nikon, Retromobil Club România, Iacării Acrobaţi, Aeroclubul României, Asociaţia Aeroporturilor din România, Asociaţia Naţională a Meteorologilor Aeronautici, UMO Serv, Pilotshop.ro, PriaEvents, VIVO Constanţa, Romanian Spotters, RATC Constanţa, Asociaţia Litoral şi alții.

Please follow and like us:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.