O săptămână plină pentru echipajele Inspectoratului General de Aviație

În perioada 4 – 6 aprilie 2020 un elicopter de tipul MI- 17 nr. 108, a intervenit în sprijinul forțelor și mijloacelor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu de vegetație uscată în zona comunei Dofteana, județul Bacău, pentru cercetarea și supravegherea zonei afectate, facilitând astfel evaluarea situației.

Echipajul elicopterului în cele două zile au efectuat 25 lansări de apă, cu ajutorul sistemului Bambi Bucket, alimentarea realizându-se din Barajul Valea Uzului.

În perioada 7 – 9 aprilie 2020 un elicopter MI-8 nr. 730 a intervenit în sprijinul forțelor și mijloacelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara pentru localizarea și lichidarea unui incendiu ce a cuprins peste 100 de hectare de pădure în zona Pietroasa – Crivina de Sus – Poieni de pe raza județelor Timiș și Hunedoara.

Echipajul format din lt. cdor. Tiperciuc Dan, cdor. Stolerciuc Sebastian, m.m. Pleșu Sorin, m.m. Dumitrache Marius, au depus un efort considerabil, reușind să largheze peste 200 de tone de apă peste zona afectată de incendiu, punând umărul, alături de zeci de colegi pompieri, reprezentanți ai autorităților locale, angajați ai ocoalelor silvice și voluntari, la acțiunile de stingere.

De asemenea, prin cercetarea și supravegherea aeriană a zonei afectate, se facilitează evaluarea situației, conducerea și coordonarea intervenției.

Astăzi, elicopterul EC – 135, nr. 346 aflat în serviciu la Punctul de Operare Aeromedical Galați a fost solicitat pentru a transporta o pacientă din Republica Moldova  în vârstă de 62 de ani de la Ocnița (localitate situată în partea de nord a Republicii Moldova) la Spitalul Clinic Municipal de Urgență din Chișinău.

Pentru că starea femeii ce suferă de o boală cronică, s-a agravat, s-a apelat la acest mod de transport aerian. Acesta a fost realizat în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind ajutorul reciproc pentru intervențiile transfrontaliere în caz de urgențe medicale.

Pe timpul zborului ce a durat aproximativ 50 de minute, pacienta a fost monitorizată de un medic și un asistent medical din cadrul UPU-SMURD Iași.

Please follow and like us:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.