Amelia noul asistent virtual a companiei Wizz Air

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa anunță lansarea asistentului virtual Amelia. Noul asistent virtual WIZZ va îmbunătăți în continuare standardele în experiența clienților companiei și le va permite acestora să obțină cu ușurință informații despre zborurile lor, oferind în același timp informații generale utile publicului călător.

Noul software de asistență al Wizz Air a fost inspirat de către Amelia Earhart pionierul aviației americane, care a fost prima femeie aviator care a zburat singură peste Oceanul Atlantic. Wizz Air este o companie a incluziunii, a diversității și a oportunităților de carieră nelimitate și este un susținător înverșunat al egalității între sexe. Denumindu-și chatbot-ul după o femeie legendară, compania aeriană dorește să plătească tribut tuturor femeilor din sectorul aviației și să își arate angajamentul față de o industrie mai echitabilă din punctul de vedere al egalității de șanse între femei și bărbați.

WIZZ crede într-un viitor în care toată lumea are posibilitatea să își valorifice potențialul. Se fac eforturi pentru  dezvoltarea serviciilor, pentru a îmbunătăți experiența clienților, pentru a motiva oamenii și pentru a sprijini comunitățile deservite.

Amelia, software-ul de asistență, este bucuroasă să răspundă la întrebări generale legate de  Covid-19, asistență specială, metode de plată, check-in, anulare voluntară, deplasare cu copii mici, servicii WIZZ (de ex. WIZZ Discount Club, WIZZ Flex, WIZZ Priority, Seat Selection) și întrebări cu privire la alte câteva subiecte. Acest nou asistent virtual este gratuit pentru toată lumea și le permite clienților să afle informații rapid și ușor fără să interacționeze cu cineva, fără să comunice cu agenți prin e-mailuri sau prin telefon și fără să navigheze pe site-ul companiei. Conversația în timp real cu agenții este de asemenea, disponibilă și gratuită, în cazul în care clienții au întrebări care depășesc cunoștințele Ameliei.

Wizz Air, se angajeaza să dezvolte o experiență de comunicare mai bună prin intermediul chat-ului și pentru a realiza acest lucru, este nevoie ca publicul calator să folosească chatbot-ul și să învețe și să se îmbunătățească în funcție de cererea și feedback-ul clienților. Funcția chatbot este disponibilă în prezent în limba engleză pentru un număr limitat de situații, cu toate acestea este lansată treptat pentru a acoperi un număr tot mai mare de subiecte pentru tot mai mulți clienți care vizitează wizzair.com. Pe lângă chatbot-ul nou lansat, agenții de chat live vor sprijini clienții cu răspunsuri la toate întrebările legate de zborurile și serviciile WIZZ, atât timp cât nu sunt necesare modificări ale rezervărilor care presupun plăți. Pentru solicitările care necesită plăți, Wizz Air oferă deja o serie de opțiuni de autogestiune direct din contul WIZZ precum și asistență din call-center.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.