Rodos și Bologna noile destinații ale companiei Wizz Air cu decolare din România

Reprezentanții companiei aeriene Wizz Air au anunțat astăzi 2 noi destinații către Grecia și Italia, cu decolare de pe aeroporturile din România (București și Bacău).

Din 11 iulie 2021, cu o frecvență de 2 zboruri / săptămână în zilele de miercuri și duminică, între aeroportul Bacău și aeroportul Bologna.

Din 18 iulie 2021, cu o frecvență de 2 zboruri / săptămână în zilele de miercuri și duminică, între aeroportul Otopeni și aeroportul din Rodos.

Prețurile încep de la 119 RON / segment.

Domnul Andras Rado, Corporate Communications Manager la Wizz Air, a precizat următoarele: „Suntem încântați să anunțăm extinderea rețelei noastre de rute din România către Grecia și Italia cu două noi destinații atractive către insula Rodos și orașul Bologna. Prin aceste noi rute din București și Bacău, oferim mai multe destinații încântătoare pentru români la tarife ultra-reduse. Așteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm primii pasageri ce vor călători din iulie către aceste destinații însorite.”

Wizz Air a introdus și verifică în permanență măsurile de igienă pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.