Wizz Air se alătură din nou inițiativei Movember

Wizz Air s-a alăturat din nou inițiativei Movember. Lansată pentru prima dată în 2019, compania a dat startul provocării ca bărbații timp de o lună să-și lase mustață.

Movember este cea mai importantă organizație globală care se angajează să schimbe percepția asupra sănătății bărbaților. Cuvântul Movember provine de la cuvântul „mustață” (engl. moustache), „mo”, și „noiembrie” și este un eveniment anual, ce presupune să-ți crești mustața pe parcursul lunii noiembrie. Scopul acestei inițiative este de a atrage atenția asupra problemelor de sănătate ale bărbaților.

Reprezentanții Wizz Air invită toți pasagerii să devină parte din provocarea WIZZ Mo, făcând selfie-uri cu echipajul de cabină sau de zbor cu mustață și postându-le pe platformele sociale, folosind hashtag-urile #Movember2021 și #WIZZMovember..

Johan Eidhagen, Chief People Officer la Wizz Air, a declarat: „Când am lansat prima dată evenimentul intern Movember, în 2019, ne-am gândit să împărtășim importanța menținerii unui stil de viață sănătos și creșterii gradului de conștientizare față de problemele de sănătate fizică și mintală ale bărbaților. În luna noiembrie, dorim să readucem acele mustăți grozave și spiritul acestei inițiative captivante, care ne aduce mai aproape – nu numai în rândul angajaților noștri, ci și al pasagerilor. Astfel, ne îndemnăm colegii și pasagerii să pună jos aparatele de bărbierit în noiembrie, să găsească cea mai bună mustață WIZZ în zbor și să se alăture inițiativei noastre, distribuindu-le online cu hashtag-urile #Movember2021 și #WIZZMovember. Atenție, mustăți la bord!”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.