Wizz Air anunță noi destinații din România începând cu sezonul de iarnă 2022

Reprezentanții Wizz Air dezvăluie publicului din România două noi rute ce vor fi disponibile din România începând cu sezonul de iarnă 2022 – 2023: Ancona și Perugia.

Din 13 decembrie 2022 vor fi operaționalizate zborurile spre Ancona (AOI) cu decolare de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București. Acestea vor fi în zilele de marți și sâmbătă după următorul program:

* decolare OTP ora 0715 aterizare AOI la ora locală 0810;

* decolare AOI la ora locală 1620, aterizare OTP la ora 1910;

Din 14 decembrie 2022 vor fi operaționalizate zborurile spre Perugia (PEG) cu decolare de pe Aeroportul Internațional ,,Avram Iancu” Cluj Napoca. Acestea vor fi în zilele de miercuri și duminică după următorul program:

* decolare CLJ la ora 1935, aterizare PEG la ora locală 2030;

* decolare PEG la ora locală 2105, aterizare CLJ la ora 2355.

Biletele pot fi deja rezervate de pe site-ul oficial dar și prin intermediul aplicației pentru mobil cu prețuri începând de la 24,99 euro/segment.

          Evelin Jeckel, Acting Network Officer în cadrul Wizz Air, a precizat următoarele: „Încercăm să extindem continuu rețeaua de rute din România și să oferim destinații diversificate în Europa și nu numai, la cele mai mici tarife, chiar și în timpul acestei perioade solicitante pentru industrie. Noile rute operate de pe aeroporturile din București și Cluj-Napoca către Ancona și Perugia vor asigura pasagerilor români mai multe destinații de vacanță și alternative pentru a-și vizita prietenii și familia în Italia. Așteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm pasagerii la bordul primelor noastre zboruri cu plecare spre cele două minunate orașe italiene.”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.