Astăzi a fost o zi plină pentru reprezentanții Turkish Airlines. Au încheiat mai multe parteneriate de colaborare:
* cu ITA Airways ce va intra în vigoare începând cu luna viitoare – iulie. Acordul semnat între cei doi transportatori va oferi mai multă flexibilitate pasagerilor în ceea ce privește alegerea zborurilor între Turcia și Italia;
Domnul Fabio Lazzerini, CEO al ITA Airways a declarat: „Prin parteneriatul cu Turkish Airlines, strategia comercială a ITA Airways face un pas înainte. Acest acord reprezinta al 32-lea codeshare al companiei: un rezultat excelent pe care l-am obtinut in mai putin de doi ani”.
Biletele vor fi disponibile pe site-urile oficiale ale companiilor aeriene la ita-airways.com și turkishairlines.com
* cu Vietnam Airlines ce va permite celor doi transportatori aerieni să ofere mai multă flexibilitate pasagerilor pentru a zbura pe sectoarele dintre Turcia, Vietnam și nu numai. Turkish Airlines va folosi codul „TK” pe zborurile operate de Vietnam Airlines între Hanoi – Da Nang și Ho Chi Minh City – Da Nang. În mod similar, Vietnam Airlines își va plasa codul „VN” pe zborurile Istanbul – Hanoi și Istanbul – Ho Chi Minh.
Domnul Lê H ồ ng Hà CEO-ul Vietnam Airlines a precizat: ,,Acordul dintre companiile noastre aeriene va aduce mai multe opțiuni și beneficii atractive pasagerilor. Cooperarea va duce la promovarea schimburilor economice, culturale și turistice între Vietnam și Turcia.”
Directorul general al Turkish Airlines domnul Bilal EKȘI a declarat în urma încheierii acestor acorduri: ,,Cred cu fermitate că aceste acorduri încheiate vor duce la dezvoltarea rețelei existente cu mai multe destinații și va stimula cooperarea între statele participante. În plus, aceste parteneriate vor spori beneficiile clienților și vor ajuta la dezvoltarea turismului. ”
Sursă foto: Turkish Airlines
