Aeroportul Internațional ,,Eugen Doga” Chișinău a demarat procedurile pentru implementarea unui nou proiect.
Acesta are ca scop extinderea terminalului de pasageri și are o valoare de peste 700 de milioane lei. Finanțarea va fi suportată integral de aeroport.
Proiectul prevede reorganizarea zonelor de check-in și bagaje, construirea noilor extensii pentru zonele de plecări și integrarea unor tehnologii moderne precum FAST TRACK (pentru un flux rapid și predictibil), ABC gate-uri (control automatizat al pașapoartelor) și sisteme inteligente cu elemente de self-service în procesarea bagajelor.
Lucrările vor începe anul acesta, imediat după desemnarea, prin licitație publică, a companiei de construcție. Finalizarea proiectului este planificat pentru sfârșitul anului viitor.
La conferința de presă domnul Sergiu Spoială, administratorul interimar al Aeroportului Internațional „Eugen Doga” Chișinău a precizat: ,,Pornim de la nevoia de a ne extinde, de a investi în infrastructură, căci am ajuns la recorduri pe numărul de pasageri. Dar în ultimă fază, acest proiect este o investiție în experiența pasagerilor noștri. Extinderea va reduce aglomerația și va aduce condiții mai bune, fără ca activitatea zilnică a aeroportului să fie afectată.”
Sursă foto: Aeroportul Internațional ,,Eugen Doga” Chișinău
