Ca urmare a cererilor înregistrate de la începutul acestui sezon estival, iată că reprezentanții companiei aeriene FLYONE au luat decizia de a operaționaliza începând cu data de 27 octombrie 2025, un nou zbor din România.
Astfel cei interesați pot opta pentru noul zbor ce va face legătura dintre Aeroportul Internațional Otopeni (OTP) și Aeroportul Internațional din München (MUC) în zilele de luni, miercuri și vineri după următorul program:
* decolare OTP ora 0710 aterizare MUC ora locală 0830, număr zbor OE7207;
* returul decolare MUC ora locală 0930 aterizare OTP ora 1240, număr zbor OE 7208.
Biletele pot fi achiziționate atât pe pagina oficală de web a companiei www.flyone.eu cât și cu ajutorul aplicației pentru mobil FLYONE la tarife ce încep de la 29 euro/segment în limita locurilor disponibile.
Cu acest prilej domnul Vladimir Cebotari, CEO FLYONE Airlines a transmis: ,,Munchen este un centru economic de anvergură, dar și un oraș cu valențe culturale și turistice puternice. Faptul că deschidem această rută directă, la prețuri accesibile și cu o frecvență potrivită, face parte din angajamentul nostru de a crește organic, pas cu pas, acolo unde este cerere reală. Credem că Munchen va deveni una dintre rutele de referință din portofoliul FLYONE în România”.
Sursă foto: FLYONE
