Astăzi a fost scrisă o nouă pagină de istorie a Aeroportului Internațional din Craiova. Acest lucru nu ar fi fost posbil fără ajutorul companiei aeriene românești AnimaWings.
Au fost operaționalizate în premieră pentru România zborurile directe dintre Craiova și Istanbul.
Primii pasageri au fost întâmpinați de reprezentanții aeroportului și cei ai companiei aeriene cu mici surprize.
La ora 1517 aeronava Airbus A320 număr de înregistrare YR-AGC a decolat din Craiova și a aterizat la Istanbul la ora 1622. Zborurile sunt programate în zilele de luni și vineri
Biletele sunt deja disponibile pe site-ul companiei și în agențiile partenere. Tarifele pornesc de la 59,99 euro/sens, ce include: două piese de bagaj de mână, selecția gratuită a locului și check-in online/offline gratuit.
Cu ocazia inaugurării, pasagerii beneficiază de o promoție specială – 50% reducere la biletele de avion pentru toate călătoriile efectuate în luna octombrie.
La conferința de presă ce a urmat domnul Sorin Manda, directorul general al Aeroportului International Craiova a declarat: „Deschiderea rutei directe Craiova–Istanbul, operată de Animawings în fiecare zi de luni și vineri, marchează un nou pas în strategia noastră de a conecta Oltenia cu mari centre economice și turistice. Această cursă răspunde cererii tot mai mari din partea mediului de afaceri, a diasporei și a turiștilor, contribuind în același timp la atractivitatea regiunii pentru investiții și la dezvoltarea turismului.”
Din partea companiei AnimaWings, președintele domnul Marius Pandel a transmis: ,,Un număr tot mai mare de companii turcesti au afaceri in Oltenia, iar începând de astăzi le aducem Craiova la o oră de zbor. De asemenea, oferim comunității locale acces rapid nu doar către una dintre cele mai frumoase metropole din lume, dar si către unul dintre cele mai importante hub-uri aeriene la nivel mondial. De aici, pasagerii pot continua călătoriile spre sute de destinații globale, fie în scop de business, fie de turism”
