Wizz Air a fost compania aeriană oficială și partenerul de călătorie al celei de-a treia ediții Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, reunind aviația și moda într-o celebrare a creativității, încrederii și culorii, în cadrul celui mai important eveniment de fashion din România.
Aviația este rareori asociată cu moda, ci mai degrabă cu un orar strict, uniforme și o obsesie pentru siguranță. Însă, între 15 și 18 octombrie, Wizz Air a demonstrat că energia și spiritul său îndrăzneț pot cuceri și scena modei. Trei membri ai echipajului de cabină Wizz Air și-au dus profesionalismul de pe culoarul aeronavelor direct pe podium, defilând în prezentările de modă ale Storojuc, Borbala și Murmur – unii dintre cei mai apreciați și creativi designeri ai momentului – demonstrând că disciplina și rigoarea se pot transforma cu ușurință în stil și eleganță pe podium.
„Să defilez pentru designeri atât de renumiți a fost o experiență incredibilă. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că munca mea în aviație mă poate aduce la prima mea pasiune, modellingul”, a declarat Geanina Hîrjanu, însoțitoare de zbor și ambasadoare WIZZ în România, care a defilat în prezentări. „Eu și colegii mei aducem mereu profesionalism și încredere la bord, iar de această dată am avut ocazia să ducem aceeași energie și pe podium. A fost o onoare să reprezint Wizz Air într-un mod atât de creativ și să arătăm că spiritul îndrăzneț WIZZ nu are limite.”
La bordul zborurilor din Londra Luton, Paris Beauvais și Milano Bergamo către București Otopeni, operate în 7, 8 și 9 octombrie, Wizz Air și-a invitat pasagerii să călătorească cu stil și să-și prezinte cele mai inspirate ținute de zbor. Cinci pasageri ale căror ținute au reflectat eleganță, originalitate și spiritul vibrant WIZZ au fost selectați și premiați cu invitații exclusive la prezentările de modă și la petrecerea oficială Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week.
„Suntem încântați să avem Wizz Air alături de noi în această ediție a Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, un brand care reușește să aducă inspirație și energie în fiecare experiență de călătorie. Parteneriatul nostru reflectă valorile comune ale creativității, curajului și dorinței de a depăși limitele, principii care definesc atât moda contemporană, cât și spiritul Wizz Air. Evenimentul de anul acesta a demonstrat că stilul și inovația pot zbura la aceeași altitudine”, au spus Mario Antico și Roxana Voloșeniuc, cofondatori Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week.
Pe durata evenimentului, Wizz Air a continuat să conecteze marile capitale ale modei din Europa, precum Milano, Paris și Londra, și să evidențieze rețeaua sa în creștere și tarifele accesibile care îi inspiră pe pasageri să exploreze lumea stilului și alte culturi diverse. În calitate de partener oficial de călătorie al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, Wizz Air își reafirmă angajamentul de a conecta oameni, culturi și industrii creative. Cu o flotă modernă, un spirit îndrăzneț și pasiune pentru călătorii, Wizz Air continuă să facă zborul accesibil tuturor.
