Această săptămână a început cu un nou pas spre dezvoltarea parteneriatului de colaborare dintre grupul Lufthansa și Air India.
Noul acord semnat din partea grupului Lufthansa de domnul Carsten Spohr, președintele consiliului de administrație și de domnul Campbell Wilson, director executiv al Air India va aduce:
* mai multe conexiuni, marketing comun al ofertelor de zboruri și o experiență îmbunătățită a clienților;
* noi oportunități de dezvoltare care decurg din acordul de liber schimb recent încheiat între India – cea mai populată țară din lume – și Uniunea Europeană (UE).
Comerțul bilateral privind mărfurile se ridică în prezent la aproximativ 180 de miliarde de euro/an.
În prezent, companiile aeriene din cadrul Lufthansa Group și Air India oferă zboruri codeshare pe 146 de rute către 22 de țări. Rețeaua comună cuprinde 15 destinații indiene și 27 de destinații europene.
Lufthansa oferă clienților săi cele mai multe conexiuni din Frankfurt către: Delhi, Mumbai, Chennai, Bangalore și Hyderabad.
Cu acest prilej domnul Carsten Spohr, președintele consiliului de administrație al Deutsche Lufthansa AG și director executiv al grupului Lufthansa a declarat: ,,Acest nou acord cu Air India, este un semnal puternic al determinării noastre, de a deschide un nou capitol în aviație între UE și India. Împreună ne vom consolida accesul la piața aviației cu cele mai mari rate de creștere la nivel mondial. În viitor, vom contribui la aprofundarea relațiilor economice și culturale dintre India și Europa cu și mai multe conexiuni.”
Din partea companiei CEO-ul Air India, domnul Campbell Wilson a precizat următoarele: ,,Această etapă importantă în relația noastră tot mai strânsă cu Lufthansa Group este o veste excelentă atât pentru călători, cât și pentru companii, între India și Europa.”
Sursă foto: Lufthansa
