Iată că strategia de dezvoltare a asociației ,,Carpathia” pe termen scurt și seriozitatea acestora au dat roade.
Începând cu această lună DP World Logistics România devine membru partener a asociației consolidând colaborarea dintre sectorul aviației și cel al logisticii integrate. Parteneriatul vizează dezvoltarea strategică a ecosistemului de transport aerian de marfă și creșterea competitivității României pe harta logistică internațională.
Prin această aderare, DP World Logistics își propune să sprijine creșterea conectivității cargo și să contribuie la poziționarea României ca hub logistic regional pentru Europa Centrală și de Est.
De asemenea și Lagardère Travel Retail România devine membru partener. Prin această colaborare strategică se formalizează relația dintre operatorii aerieni și liderul global în industria de retail pentru călători cu obiectivul de a îmbunătăți experiența pasagerilor în aeroporturile din România.
Prin aceste noi parteneriate, ACAR continuă să reunească sub aceeași umbrelă actorii-cheie, care completează lanțul de valoare al aviației civile, favorizând un dialog pragmatic între aeroporturi, companii aeriene și furnizorii de servicii comerciale.
Sursă foto: ACAR
