Reprezentanții companiei aeriene British Airways au anunțat extinderea rețelei prin lansarea de 2 noi zboruri începând cu sezonul estival 2027.
Pasagerii se vor putea bucura de zborurile către Tanzania – Kilimanjaro și Zanzibar. Aceste două noi rute vor oferi pasagerilor acces facil pentru a explora această țară fascinantă din Africa de Est, gazdă a unor experiențe de călătorie de neuitat.
Zborurile vor avea o frecvență de 3 ori/săptămână din Londra Gatwick, cu aterizare în Kilimanjaro, înainte de a continua zborul spre Zanzibar. Noile rute vor fi operaționalizate începând cu data de 29 mai 2027 și vor funcționa pe tot parcursul sezonului estival până pe data de 31 octombrie 2027. Prețurile zborurilor încep de la 849 de lire sterline dus-întors, inclusiv taxe și comisioane și o alocație generoasă pentru bagajul de mână.
Pe lângă aceste două noi destinații, British Airways a anunțat o creștere cu 25% a capacității către America Latină, prin introducerea de zboruri directe către Buenos Aires, Argentina și servicii ulterioare către Santiago, Chile.
Cu acest prilej domnul Neil Chernoff, directorul de planificare și strategie al British Airways, a declarat: ,,Suntem încântați să lansăm zboruri către două destinații noi excepționale din Tanzania. De la vastele câmpii ale Serengeti și poalele Muntelui Kilimanjaro până la apele turcoaz și plajele cu nisip alb din Zanzibar, aceste noi rute ne consolidează prezența în Africa de Est și deschid ușa către unele dintre cele mai extraordinare experiențe de călătorie din lume. Pe lângă aceste noi rute, ne consolidăm rețeaua extinsă pe distanțe lungi, adăugând capacitate către o serie de destinații populare din Africa, America și Caraibe. Prin creșterea frecvențelor și extinderea serviciilor sezoniere, oferim clienților mai multe opțiuni și flexibilitate, consolidând în același timp conectivitatea Londrei cu destinații cheie din întreaga lume.”
Sursă foto: British Airways
