O bună parte a pasagerilor călătoresc cu multiple dispozitive electronice, de la telefoane și tablete până la baterii externe, aparate foto și țigări electronice. Pentru a contribui la o călătorie cât mai plăcută pentru toată lumea, Wizz Air le oferă pasagerilor câteva sfaturi simple despre cum să împacheteze în siguranță dispozitivele alimentate de baterii cu litiu înainte de a pleca spre aeroport. Vestea bună este că majoritatea dispozitivelor electronice utilizate în fiecare zi pot fi transportate la bord fără probleme. Totuși, câteva dintre acestea necesită o atenție suplimentară.
Regula cea mai importantă: păstrează bateriile externe și ale baterii suplimentare la tine
Bateriile externe sunt considerate baterii de rezervă, ceea ce înseamnă că nu trebuie transportate în bagajul de cală. Aceeași regulă se aplică și altor baterii care conțin litiu. De asemenea, țigările electronice nu trebuie transportate în bagajul de cală, deoarece se pot activa accidental și se pot supraîncălzi. Ideal ar fi să ai asupra ta atât bateriile externe, cât și țigările electronice. Dacă acest lucru nu este posibil, acestea trebuie transportate în bagajul de mână, unde pot fi monitorizate pe parcursul călătoriei.
Pleacă la drum cu dispozitivele încărcate complet
Una dintre cele mai simple modalități de a avea o călătorie mai confortabilă este să te asiguri că dispozitivele tale sunt încărcate complet înainte de plecare. Îți recomandăm să îți încarci telefonul, tableta, laptopul și celelalte dispozitive electronice personale înainte de a pleca spre aeroport. Multe aeroporturi dispun acum de stații de încărcare și porturi USB amplasate în diferite zone ale terminalelor, astfel încât îți poți încărca ușor dispozitivele înainte de îmbarcare. Dispozitivele încărcate complet reduc nevoia de a le încărca în timpul zborului și contribuie la o călătorie mai ușoară atât pentru pasageri, cât și pentru echipaj.
Ca măsură generală de siguranță, bateriile externe nu trebuie folosite pentru încărcarea dispozitivelor în timpul zborului.
Câteva sfaturi simple pentru împachetarea bateriilor
Atunci când împachetezi orice baterii de rezervă, baterii externe sau țigări electronice în bagajul de mână:
- protejează-le împotriva scurtcircuitelor (de exemplu, păstrându-le în ambalajul original, într-o husă de protecție sau într-o pungă separată);
- previne activarea accidentală a acestora;
- ține-le departe de obiecte metalice nefixate, precum cheile sau monedele.
Ce poți transporta în fiecare tip de bagaj?
Bagajul de mână
- Telefoane mobile
- Tablete
- Laptopuri
- Aparate foto
- Baterii externe
- Baterii cu litiu de rezervă
- Țigări electronice
Bagajul de cală
- Telefoanele, tabletele și laptopurile pot fi, în general, transportate în bagajul de cală, dacă este necesar, însă trebuie să fie complet oprite și protejate împotriva activării accidentale și a deteriorării.
- Bateriile externe, bateriile cu litiu de rezervă și țigările electronice nu trebuie transportate în bagajul de cală.
O ultimă verificare înainte de călătorie
Înainte de a închide valiza, întreabă-te:
- Am pus bateria externă în bagajul de mână?
- Am pus țigara electronică în bagajul de mână sau o am asupra mea?
- Sunt bateriile de rezervă protejate corespunzător?
- Sunt dispozitivele mele încărcate complet?
Dacă răspunsul este da, ești gata de decolare.
„La Wizz Air, ne dorim ca pasagerii să se bucure de o călătorie relaxată și fără stres. Puțină pregătire înainte de a ajunge la aeroport contribuie la o îmbarcare mai rapidă, reduce situațiile neprevăzute la controlul de securitate și ajută la asigurarea unui zbor mai sigur pentru toată lumea. Let’s WIZZ!”, spune Vera Jardan, Corporate Communications Manager la Wizz Air.
Pasagerii sunt încurajați să consulte regulile companiei aeriene privind articolele restricționate la bord înainte de călătorie, în special dacă intenționează să transporte echipamente de dimensiuni mai mari, alimentate cu baterii, sau alte dispozitive electronice specializate.
