Astăzi vă prezentăm un nou episod din proiectul ,,Pastila pentru suflet” intitulat ,,Pas cu pas” realizat cu sprijinul unui om deosebit, care nu zboară doar printre nori ,,ci și printre gânduri, emoții și aminitiri.”
Înainte de a citi acest episod vă redau cuvintele celor de la maramuresonline.ro: ,,Cât din ceea ce suntem se măsoară în pașii pe care îî facem spre ceilalți? Poate că adevărata educație nu începe într-o sală de clasă și nu seîncheie odată cu ultima diplomă. Poate că ea se vede cel mai limpede atunci când ne oprim lângă suferința cuiva, când întindem o mână, când alegem să ne pese, într-o lume care să fi învățat prea bine arta nepăsării. Într-un editorial de o sensibilitate aparte domnul Mihai Pătrașcu ne poartă printr-o reflecție profundă despre educație, iubire, responsabilitate și fragilitatea trecerii noastre prin lume. Un text care nu caută să impresioneze, ci să trezească ceva în noi. Să ne amintească faptul că nu numărul pașilor contează, ci urmele pe care le lăsăm în sufletele celor întâlniți. ,,Pas cu pas” este o invitație să ne întrebăm cât de mult ne mai pasă. Citiți-l cu mintea deschisă , dar mai ales cu inima.”
Pas cu pas se face un drum…. Încet, discret, cu răbdare. Pas cu pas se educă un om. Mult mai încet, mult mai discret, cu mult mai multă răbdare. Pentru ca educația să poată duce acolo unde trebuie (e-ducație), e nevoie de o ducere pe drum, spre o țintă anevoioasă, de zeci de ani, către ducatul cărții. Un om educat e un om care face parte din ducatul învățăturii, care, la rândul ei, este o parte din regatul științei. Pasul spre învățătură trebuie să fie unul temeinic, pus solid, începând cu litera a, să fie a-păsat. Doar păsărea și apăsarea pot duce pașii pe drumul cel bun, con-ducându-i către lumină.
Oamenii sunt clipa ce trece prin poarta existenței, o spune admirabil Nichita, iar păsarea noastră în timpul clipei ce se scurge prin clepsidra existenței este esențială pentru o victorie existențială.
A apăsa pe o rană care sângerează înseamnă a opri irosirea vieții, a o lăsa în nepăsare este o revoltă împotriva existenței. A-ți păsa de cineva – sau de ceva – a face un pas către cineva – sau către ceva – înseamnă a iubi. Pașii pe care îi facem zilnic în drumul nostru scurt prin poarta existenței sunt dovada iubirii de semeni. Sau de semne. De semnele de sus. Pe semne. Altfel, nu am fi capabili de iubire.
A nu opri rana celuilalt este o nepăsare care ne elimină din drumul nostru către celălalt, către o ne-ducere spre ducatul educației, către o reducere a statutului de ființă educată. Astfel, nu vom mai trece prin poarta existenței, ci prin toarta rezistenței. Cei cărora nu le pasă de rana celor din jur vor intra deformați într-o lume unde pașii nu duc la e-ducație, ci reduc la negație. Și, pas cu pas, al nepăsării drum devine fum și scrum.
About the Author
