Astăzi, reprezentanții Consiliului Internațional al Aeroporturilor din Regiunea Europa (ACI Europe) au avertizat că în urma analizelor efectuate 193 de aeroporturi europene se confruntă cu insolvența în lunile următoare, dacă traficul de pasageri nu începe să-și revină până la sfârșitul acestui an. În aceste aeroporturi sunt aproximativ 277.000 de locuri de muncă.
Dintre principalele probleme constatate în urma analizei, sunt următoarele:
* scăderea în luna septembrie a traficului de pasageri pe anumite aeroporturi cu 73% față de media multianuală;
* de la începutul acestui an, datorită pandemiei și a măsurilor stabilite de fiecare stat a fost înregistrată o scădere a pasagerilor estimată la 1,29 miliarde;
* la mijlocul lunii octombrie 2020, traficul de pasageri a înregistrat o scădere de 75% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Amenințarea închiderii unor aeroporturi regionale care deservesc comunitățile duc la rezultatul că Europa se confruntă cu perspectiva prăbușirii unei părți semnificative a sistemului său de transport aerian – cu excepția cazului în care guvernele statelor implicate intensifică eforturile în a oferi sprijinul necesar.
Permanența restricțiilor severe pentru călătoriile transfrontaliere în sezonul de iarnă a înrăutățit considerabil perspectivele de trafic, după cum se reflectă în ultima prognoză a ACI EUROPE.
În același timp, aeroporturile și huburile europene mari nu sunt imune la riscul financiar critic. Astfel au fost impuse unele măsuri de reducere a unor costuri la maxim și au apelat la piețele financiare pentru a susține activitățile aeroportuare.
Această creștere bruscă a datoriilor de aproximativ 16 miliarde EUR în plus pentru primele 20 de aeroporturi europene – este echivalentă cu aproape 60% din veniturile lor într-un an normal. Acest lucru, a dus la concedierea a mii de lucrători cu înaltă calificare, ce pun de asemenea în mod clar în pericol viitorul activităților.
Directorul general al ACI EUROPE, domnul Olivier Jankovec a declarat jurnaliștilor prezenți la conferința de presă: „În mijlocul unui al doilea val, asigurarea unei călătorii aeriene sigure continuă să fie principala noastră preocupare. Este crucial să reducem cât mai mult posibil riscurile de diseminare a virusului. Dar, cu siguranță, putem face o treabă mult mai bună de reducere a acestor riscuri testând pasagerii aerieni, mai degrabă decât cu carantine care nu pot fi aplicate. Cifrele publicate astăzi prezintă un tablou dramatic sumbru.”
