După ce soarele își aruncase mai bine de un ceas ultimele raze asupra insulei, transpirați și cu funinginea pe față, ne strângem dispozitivul de intervenție. Suntem osteniți, dar mulțumiți că am putut lichida focarele incendiului din sectorul încredințat.
Abia aștept să vorbesc cu cei dragi acasă, să le spun că totul e ok și cum am găsit în apropierea unui copac arzând un cuib de păsărele care nu puteau să zboare. Cum le-am luat și pus în săculețul primit de la cel mic.
Ne urcăm în autospecială și se îndreptăm pe drumurile șerpuite ale dealurilor spre punctul de lucru temporar. În apropierea acestuia suntem întâmpinați de câțiva localnici, bărbați, care ne aplaudă că am reușit să limităm propagarea incendiului.
Ne pregătim materialele necesare pentru a doua zi și apoi avem timp liber. Sun în țară, iar cel mic răspunde și strigă: ,,mami, mami, e tati la telefon!”
Cei dragi vor să afle cum e! au fost flăcări mari? E fum gros ? au reușit oamenii și micile animale să fugă din fața văpăii?
Îmi povestesc fiecare ce au făcut peste zi și aflu că:
* în Zakyntos un avion, de tipul Pezetel, utilizat la localizarea și lichidarea focarelor s-a prăbușit, pilotul scăpând cu viață;
* mănăstirea Sfântului David, aflată în nordul insulei a rămas neatinsă de flăcări, deși totul în jurul ei a fost făcut scrum;
* mâine în zonă este cod galben de caniculă, temperaturi prognozate între 34 – 39o C și vântul va bate la rafală între 24 – 39 km/h.
Stelele își aruncă, din când în când, ochii spre noi, prin fumul de deasupra insulei. Vântul, poznaș, cum îl știm se ascunde. Țârâitorii din copaci tac pentru câteva clipe. Reușesc să aud foșnetul frunzelor din apropiere. Spre miază noapte cerul e mai aprins, înseamnă că în acea zonă sunt flăcări puternice.
Cu gândul la cei dragi și cu speranța că vom reuși la fel ca azi să stingem incendiul din sectorul încredințat, adorm.
Noaptea a trecut foarte repede, zorii ne găsesc deja în autospeciala de intervenție pe drumul spre alte focare, când deodată aud zgomotul produs de un elicopter.
Cum pasiunea de aviație nu dispare niciodată, deschid telefonul pe aplicație și observ că în zonă vine un elicopter de tipul Erickson S – 64 E – N218AC.
Ajungem aproape de vârful dealului, în sectorul de stingere repartizat, este fum dens dar fără flacără vizibilă, vântul bate spre noi din direcția N- NE.
Ne împărțim în mai multe grupe, ținând în permanență contactul vizual dintre noi. Deși soarele vrea să dogorească, vântul deja catalogat ca inamicul nr. 2, ne ajută să ne răcorim. În plus am fost udați de către apa lansată din aeronavele de intervenție, un duș natural bine venit.
Minutele trec repede unele peste altele, mă bucur că am reușit să punem piedică și de această dată focului.
Spre după amiază rămân câteva focare izolate. Coborând panta pe partea dreaptă a dealului găsim un mic lac. Se aude zgomotul unui elicopter, sper că de această dată să văd și să filmez cum îl alimentează. Vreau să trimit prietenilor videoclipul…
Fotocredit: Jimmy Buzău
About the Author
