Partea I
E joi după amiază, norii și vântul încep să își facă simțită prezența după câteva zile toride în micul orășel de câmpie.
În depărtare abia se percep sunetele unor tunete și nori negri încep să se strângă în brațe la orizont deasupra dealurilor dinspre apus, când telefonul lăsat pe masă sună strident, este de la serviciu.
Răspund și aflu că trebuie să plec în misiune internațională de sprijin pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de incendiile de pădure și vegetație uscată din statul elen.
Încep pe repede înainte ultimele pregătiri, îmi strâng în brațe copiii și soția, îi îmbărbătez că am să revin ca de fiecare dată sănătos și mulțumit că am putut ajuta oameni aflați în grea încercare. Îi sărut pe fiecare și plec spre serviciu ajungând la ora stabilită, alături de alți camarazi din județ, care vom participa din detașamentul special românesc.
Primim ultimele detalii și pornim într-o misiune ce se va întinde pe mai multe zile.
Drumul până în Grecia a fost unul diferit de această dată, față de cel pe care îl parcurgeam alături de cei dragi în concedii.
Avem o misiune, nobilă aceea de a salva viețile și bunurile materiale din fața incendiilor. Ne stabilim după sosirea în Grecia, pentru moment tabăra în apropierea Atenei.
Focul joacă feste ca de fiecare dată ajutat de prietenul său, vântul. Când zici că ai reușit să limitezi un focar, un altul începe și îți râde în spate la câțiva zeci de metri.
Albastrul cerului a fost schimbat de degajările de fum într-o culoare roșiatică, iar aerul, uneori, devine irespirabil. Nu ne lăsăm noi și fumul fratele cel mic al focului să își facă de cap!
Din aer, pompierii eleni sunt ajutați de elicoptere și aeronave de diferite capacități.
Situația din insula Evia pare scăpată de sub control. Noi am primit misiunea de a ne deplasa spre insulă, în sprijinul pompierilor eleni.
Trecerea cu feribotul am realizat-o pe seară pentru a nu crea și mai mult panica printre cetățenii și turiștii care părăseau insula în grabă pentru a-și salva viețile. Localnicii plângeau că au pierdut agoniseala de o viață…
Unul dintre camarazi observă într-un colț al feribotului o bătrânică care plângea: nu știa nimic de copii și nepoți. Pompierul român a luat-o de brațe, i-a șters lacrimile și a condus-o spre translatorul care ne însoțea. Acesta se interesează și află că nepoții și copiii că vor ajunge cu următorul feribot. Femeia îi mulțumește în limba greacă colegului nostru.
Ne așteptam să vedem stelele, să ascultăm cum vaporul taie valurile mării, dar cerul roșiatic și mirosul de vegetație arsă ne trezește din mica visare.
Ajungem pe insulă, ne stabilim punctele de lucru în apropierea unei mănăstiri și fixăm ultimele detalii pentru a doua zi , primim binecuvântarea preoților pentru a reuși în această misiune.
Răsăritul soarelui, înconjurat de norii groși de fum ne găsește deja în dispozitiv. Va fi cu siguranță o zi plină! Sperăm ca în sectorul încredințat vom reuși localizarea și lichidarea incendiului.
Deși în zonă sunt preconizate temperaturi de peste 40 de grade, briza mării și vântul care a scăzut puțin în intensitate după amiază ne ajută să reușim a limita focul, după 10 ore de muncă.
Din aer suntem ajutați de elicoptere și avioane care împrăștie cantități mari de apă.
Soarele începe să coboare spre asfințit, deși obosiți suntem bucuroși că focul și vântul nu au reușit să își facă de cap în prezența noastră.
Povestea continuă….
Fotocredit: Jimmy Buzău
About the Author
