Reprezentanții Ryanair au dat în folosință astăzi 11 noiembrie, noua bază operațională din Torino și au lansat programul S22.
Bazei operaționale i-au fost alocate 2 aeronave (o investiție de aproximativ 200 milioane de USD). Astfel au fost create 60 de locuri de muncă, fiind lansate 19 zboruri directe către diferite destinații (Birmingham, Budapesta, Copenhaga, Edinburgh, Cracovia, Kiev, Lanzarote, Londra Luton, Madrid, Malaga, Marrakech, Paris Beauvais, Sevilia, Shannon, Tel Aviv și Trapani).
Astfel până pe 13 noiembrie, Ryanair vine cu o promoție la tarife începând de la 19,99 Euro / segment. Biletele pot fi rezervate doar pe site-ul oficial.
Directorul de marketing al Ryanair, Dara Brady, a declarat: „ Suntem încântați să sărbătorim deschiderea noii noastre baze din Torino și să anunțăm noul nostru program S22, care va stimula conectivitatea în toată Europa, pe măsură ce continuăm să ne consolidăm și să creștem rețeaua noastră pentru a transporta 225 de milioane de pasageri pe an până în 2026. Cu 40 de rute programate în această iarnă și vara viitoare, Ryanair va fi un atu crucial în poziționarea Torino și regiunea sa ca destinație pe tot parcursul anului pentru turismul internațional.”
