La sfârșitul lunii august, lista rutelor regulate directe disponibile de pe aeroportul Traian Vuia din Timișoara va fi extinsă cu încă o destinație internațională. Locuitorii din vestul României vor putea călători cu HiSky către Tel Aviv, Israel devenind astfel cea de-a șasea țară accesibilă cu un zbor direct de pe acest aeroport. Ruta Timișoara – Tel Aviv – Timișoara va fi operată de compania aeriană începând cu sezonul de toamnă, cursa inaugurală către principalul aeroport internațional din Israel, Ben Gurion, fiind programată pentru data de 31 august 2023.
Conform ofertei de lansare, publicate pe site-ul companiei, prețul unei călătorii Timișoara – Tel Aviv, cu toate taxele incluse, pornește de la 49.99 euro. Orarul zborurilor prevede două frecvențe săptămânal, în fiecare zi de luni și joi: Tel Aviv (TLV) 14:25 – 17:35 Timișoara (TSR), Timișoara (TSR) 18:35 – 21:25 Tel Aviv (TLV).
Tel Aviv este cea de-a doua destinație pe care compania aeriană HiSky alege să o deschidă de pe aeroportul timișorean, după ruta domestică București – Timișoara, operată deja cu șase frecvențe săptămânale, începând cu luna mai a anului trecut.
HiSky operează din România zboruri internaționale directe cu plecare de pe aeroporturile din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Baia Mare către Barcelona, Malaga, Tel Aviv, Bruxelles, Paris și Dublin. Din Republica Moldova, pasagerii pot călători cu HiSky către opt destinații externe: Milano, Paris, Dublin, Frankfurt, Tel Aviv, Roma, Bologna și Veneția.
După introducerea în flotă a două aeronave Airbus A321 LR, de ultimă generație, în primăvara acestui an, compania a ajuns la un număr de șapte aeronave operate pe curse regulate și în regim charter. În luna aprilie, HiSky a atins pragul de un milion de pasageri transportați.
