Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, miercuri, 10 iulie 2024, în funcţie de condiţiile meteorologice (rezervă, 11 iulie), începând cu ora 09:00, la monumentul Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman, se va desfășura un eveniment tip “Spotter Day”.
Activitatea presupune survolul Văii Prahovei și a monumentului Crucea Eroilor cu aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române: F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAK-52, IAR-330 și IAR-99 dar și S-70 BlackHawk aparţinând Ministerului Afacerilor Interne și aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.
În cadrul evenimentului sunt așteptați la monumentul Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman spotterii și reprezentanții mass-media care doresc să participe, fără a fi necesară o acreditare prealabilă.
Activitatea reprezintă o oportunitate unică atât pentru Forțele Aeriene Române, cât și pentru toți participanții, fiind pentru prima dată organizat un astfel de eveniment.
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților.
