Reprezentanții companiei aeriene letone airBaltic au anunțat extinderea parteneriatului de colaborare cu British Airways. Este un nou pas în istoria de peste 1 deceniu de la primul parteneriat.
Începând cu 1 octombrie 2024 airBaltic își poate folosi codul (BT) pe zborurile directe dintre Riga – Londra și retur, operate de British Airways, dar și British Airways își poate folosi codul (BA) pe zborurile operate de airBaltic de la Riga și Tallinn către Londra Gatwick.
Cu acest prilej domnul Martin Gauss CEO al airBaltic a declarat: „Suntem bucuroși să ne extindem parteneriatul cu British Airways, adăugând acum codul nostru la noua lor rută din Riga. Un astfel de parteneriat va permite atât airBaltic cât și British Airways să ofere mai multă flexibilitate pasagerilor pe zborurile directe dintre Letonia și Regatul Unit.”
airBaltic operează peste 130 de rute din Riga, Tallinn, Vilnius, Tampere și, sezonier, Gran Canaria, oferind conexiuni către Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și regiunea Caucaz.
Un program complet al zborurilor oferite de companie îl puteți găsi accesând pagina oficială de web sau puteți contacta direct reprezentantul airBaltic în România din București la numărul de telefon +40 21 599 0101, adresa de e-mail: airbaltic@apg-românia.com
Sursă foto: airBaltic
