Reprezentanții companiei aeriene Aeroitalia au anunțat încheierea unui parteneriat strategic cu reprezentanții Chia Laguna, o renumită stațiune situată pe coasta de sud a Sardiniei.
Cu acest prilej până pe 15 aprilie 2025 poți beneficia de tarife reduse pentru un pachet de vacanță ce include zborurile companiei Aeroitalia cu decolare din Roma, Milano, Catania către Cagliari și cazarea la Hotel Village din Chia Laguna Resort. Această combinație între zborurile companiei și ospitalitatea gazdelor facilitează accesul și șederea în Sardinia mult mai plăcută.
Perioada călătoriei până pe 30 iunie 2025.
Mai multe detalii puteți găsi accesând pagina de web a companiei aeriene.
Cu acest prilej domnul Massimo Di Perna, CCO al Aeroitalia a declarat reprezentanților mass media prezenți la eveniment: ,,Suntem încântați să începem parteneriatul cu Chia Laguna, excelența ospitalității italiene. Interacțiunea dintre entitățile noastre sprijină promovarea zonei datorită zborurilor directe din Milano, Roma și Catania, trei centre strategice care acoperă nordul, centrul și sudul Italiei.”
De asemenea doamna Valentina Castellani Group Director of Sales Leisure al IHC – Italian Hospitality Collection, din care face parte și Chia Laguna a precizat: ,,Turismul în Sardinia a cunoscut în ultima perioadă o creștere constantă. Colaborarea cu Aeroitalia oferă avantaje semnificative pe diverse fronturi.”
Sursă foto: Aeroitalia
