Reprezentanții companiei aeriene Air Serbia au anunțat reluarea zborurilor dintre Belgrad și Geneva, începând cu data de 23 iunie 2025. Pasagerii companiei se pot bucura de noile zboruri în zilele de luni, miercuri și vineri. Programul acestora este următorul, toate orele sunt cele locale:
* în zilele de luni și vineri decolare Belgrad (BEG) ora 0625 aterizare Geneva (GVA) ora 0830, număr zbor JU 0326. Returul GVA ora 0915 aterizare la BEG ora 1115, număr zbor JU 0327;
* miercurea decolarea BEG ora 1735 aterizare GVA ora 1940, număr zbor JU 0328. Returul GVA ora 2025 aterizare Beg ora 2225 număr zbor JU 0329.
Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul oficial al companiei, aplicația pentru mobil sau birourile Air Serbia.
Cu acest prilej domnul Boško Rupić directorul de marketing al Air Serbia a transmis reprezentanților mass media: ,,Prin reluarea zborurilor directe către Geneva, ne consolidăm prezența companiei în Elveția. În acest sezon estival avem aproape 21 de zboruri săptămânale către Zurich, la care adăugăm și aceste 3 noi zboruri către Geneva. Orașul al doilea ca mărime din Elveția este un centru diplomatic și financiar important din Europa”.
Air Serbia asigură pasagerilor din Geneva, conexiuni foarte bune via Belgrad către Atena, Budapesta, Dubrovnik, Ankara, Heraklion, Istanbul, Larnaca, Ljubljana, Malta, Ohrid, București, Pula, Rodos, Saraievo, Salonic, Skopje, Sofia, Split, Tbilisi, Podgorica, Tirana, Tivat, Varna, Viena, Zagre și multe alte orașe.
Un program complet al zborurilor oferite de companie îl puteți găsi accesând pagina oficială de web www.airserbia.com sau puteți contacta direct reprezentantul Air Serbia în România din București la numărul de telefon +40 21 599 0101, adresa de e-mail: airserbia@regional.ro
Sursă foto: Air Serbia
