Astăzi 23 mai 2023 pe Aeroportul Internațional ,,Avram Iancu” Cluj a fost ,,dezvelit bustul lui Avram Iancu” cu prilejul aniversării a 10 de ani de când aeroportul poartă numele marelui erou naţional.
La eveniment au participat reprezentanții aeroportului, ai autorităților publice județene și locale, colaboratori şi invitaţi speciali. Cei prezenți au avut parte și de un moment artistic de dansuri tradiţionale și cântece patriotice.
Momentul aniversar, are o deosebită însemnătate pentru imaginea și renumele aeroportului, dar și pentru întreaga comunitate clujeană. Avram Iancu este considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, iar memoria lui este cinstită în mod deosebit prin toate colţurile României.
Evenimentul s-a încheiat cu trecerea la verticală, a formaţiei de elicoptere, aparținând Bazei 71 Aeriană ,,General Emanoil Ionescu”.
Domnul Viorel Federiga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj a declarat „Astăzi, la împlinirea unui deceniu de când Aeroportul Internațional Cluj poartă numele lui Avram Iancu, avem bucuria şi onoarea să dezvelim bustul eroului transilvănean în incinta aeroportului.”
Domnul David Ciceo, directorul General al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, a transmis: „Dezvelirea bustului lui Avram Iancu la Aeroportul Internațional Cluj este un moment deosebit de important. El reprezintă un simbol pentru independenţa naţională, pentru dreptate şi libertate. La 10 ani de când aeroportul clujean îî poartă numele, avem datoria de a crea o punte peste ani, o punte în istorie, să continuăm să păstrăm cu sfinţenie simbolurile naţionale.”
