Ieri în sala Belgiorno a Aeroportului Internațional din Comiso, Italia a avut loc conferința de presă a reprezentanților companiei aeriene Aeroitalia. Au fost prezentate noile rute ce vor fi operaționalizate în sezonul de iarnă 2024 – 2025.
Cu acest prilej domnul Gaetano Francesco Intrieri CEO al Aeroitalia a declarat: ,,Extinderea operațiunilor în Comiso este un pas important pentru dezvoltarea companiei. Cu cele 2 aeronave alocate bazei, ne consolidăm rețeaua, păstrând punctualitatea. Noile rute pentru acest sezon de iarnă sunt către Florența, Cuneo, Parma și Perugia.”
Întâlnirea a căpătat în scurt timp caracteristicile unui dialog cu jurnaliştii locali, rezultând o discuţie constructivă care a oferit reprezentanţilor mediului de afaceri local oportunitatea de a aprofunda problemele de interes.
De asemenea la conferința de presă au participat conducerea aeroportului internațional și doamna Maria Rita Schembari primarul orașului Comiso.
Directorul aeroportului domnul Nico Torrisi a transmis jurnaliștilor prezenți: „Suntem recunoscători să găzduim Aeroitalia, pe aeroportul nostru. Am reușit astfel să construim treptat o colaborare fructuoasă și promițătoare. Acesta este un exemplu clar al modului în care sinergia dintre companiile aeriene, părțile interesate și autoritățile locale poate genera oportunități concrete pentru toată lumea.”
