Aeronava Air Arabia
Reprezentanții companiei aeriene Air Arabia au anunțat operaționalizarea zborurilor zilnice dintre Sharjah și Cracovia, Polonia.
Zborurile vor fi operate cu aeronavele din dotare de tipul Airbus A320, după următorul program, toate orele prezentate sunt cele locale:
* decolare Sharjah 0900, aterizare Cracovia 1305, număr zbor G9 730;
* decolare Cracovia 1355, aterizare Sharjah ora 2135, număr zbor G9 731.
Primii pasageri au fost întâmpinați cu o mică ceremonie de bun venit în Cracovia, care a subliniat semnificația acestei noi etape din istoria companiei aeriene.
Cu acest prilej directorul executiv al grupului Air Arabia, domnul Adel Al Ali, a declarat: ,,Suntem încântați să lansăm zborurile de la Sharjah la Cracovia. Această nouă rută demonstrează angajamentul nostru de a oferi pasagerilor noștri noi opțiuni de călătorie la prețuri accesibile. Suntem încrezători că noul serviciu zilnic va contribui, de asemenea, la consolidarea legăturilor comerciale și turistice dintre ambele națiuni.”
Air Arabia are în dotare 74 de aeronave Airbus A320 și A321.
Biletele pot fi deja rezervate pe pagina oficială de web al Air Arabia sau prin intermediul agențiilor de turism.
Sursă foto: Air Arabia
