Iată că începutul lunii noiembrie 2025 vine cu depășirea unui nou prag important privind numărul de pasageri ce au ales serviciile companiei Air Serbia.
De la începutul acestui an peste 4 milioane de pasageri au fost înregistrați. Acest prag important este depășit cu aproape 2 săptămâni mai devreme față de 2024, succes care confirmă stabilitatea companiei aeriene naționale sârbe, precum și încrederea tot mai mare a pasagerilor.
În luna precedentă Air Serbia a transportat 389.582 pasageri și au fost efectuate 4.117 zboruri ce au inclus decolările / aterizările.
Cele mai multe rezervări au fost efectuate pe zborurile regionale către Tivat și Podgorica dar și către Paris, Zurich, Frankfurt, Roma, Larnaca, Istanbul Atena și Barcelona, dar și pentru zborurile către New York.
Cu acest prilej domnul Jiří Marek, CEO-ul Air Serbia, a precizat următoarele: ,,Atingerea numărului de patru milioane de pasageri transportați deja la începutul lunii noiembrie este un indicator puternic al creșterii noastre. Suntem mândri că un număr tot mai mare de pasageri aleg calitatea serviciilor oferite. Datorăm acest succes tuturor angajaților Air Serbia ca un transportator aerian de încredere. Vom continua să ne extindem rețeaua de destinații, să modernizăm flota și să îmbunătățim serviciile, astfel încât să rămânem prima alegere a pasagerilor din regiune și dincolo de aceasta”.
Un program complet al zborurilor oferite de companie îl puteți găsi accesând pagina oficială de web www.airserbia.com sau puteți contacta direct reprezentantul Air Serbia în România din București la numărul de telefon +40 21 599 0101, adresa de e-mail: airserbia@regional.ro
