Se constată că luna august 2025 a fost una din cele mai bune privind numărul de pasageri.
Air Serbia a înregistrat un număr de 561.773 de pasageri, cu aproximativ 3.000 mai mulți decât în aceeași lună a anului trecut. De la începutul anului 3.110.985 de pasageri au ales serviciile oferite de compania aeriană, fiind operate 32.908 zboruri.
Cele mai multe rezervări au fost efectuate pe zborurile către Zurich, Paris, Barcelona, Frankfurt, Larnaca, Istanbul și Atena dar și pentru zborurile către New York.
Cu acest prilej domnul Jiří Marek, CEO al Air Serbia a precizat următoarele: ,,A rămas în urmă o lună istorică. Rezultatele obținute confirmă faptul că Air Serbia continuă să crească și să își extindă operațiunile. Sunt mândru de toți angajații noștri care, zi de zi, depun eforturi maxime pentru a se asigura că pasagerii noștri ajung la destinații rapid și ușor. Mulțumesc tuturor pasagerilor pentru încrederea acordată, care ne motivează să fim și mai buni.”
Un program complet al zborurilor oferite de companie îl puteți găsi accesând pagina oficială de web www.airserbia.com sau puteți contacta direct reprezentantul Air Serbia în România din București la numărul de telefon +40 21 599 0101, adresa de e-mail: airserbia@regional.ro
Sursă foto: Air Serbia
