Începând cu data de 1 octombrie 2026 atribuțiile funcției de director al Airbus în România și de director general al Airbus Helicopters în România sunt îndeplinite de domnul Alexandre Ceccacci. Acesta îi urmează în funcție lui Georges Durdilly, care și-a încheiat cu succes mandatul la conducerea prezenței Airbus în țara noastră.
Domnul Alexandre Ceccacci este inginer aeronautic și absolvent al Institut Polytechnique des Sciences Appliquées (IPSA) din Paris, cu o experiență de aproape trei decenii în funcții de conducere la nivel internațional.
Pe parcursul celor 29 de ani de carieră în cadrul Airbus Helicopters, el a acumulat o vastă expertiză în managementul centrelor-client, operațiuni aerospațiale, leadership intercultural și campanii comerciale complexe.
În noua sa dublă calitate, domnul Ceccacci va coordona prezența generală a Airbus în țară, stimulând dezvoltarea talentelor locale și consolidând angajamentele de lungă durată ale Airbus în cadrul comunității aerospațiale din România.
Cu acest prilej domnul Alexandre Ceccacci a transmis reprezentanților mass media: ,,Preluarea acestei funcții reprezintă atât o onoare, cât și o responsabilitate deosebită. Airbus este un partener dedicat României de peste o jumătate de secol. Principala mea prioritate este executarea impecabilă, respectarea fiecărui angajament asumat, asigurarea excelenței operaționale pentru partenerii noștri locali și valorificarea echipelor și talentelor excepționale de la nivel local. Sunt încântat să numesc România noua mea casă și aștept cu nerăbdare să modelăm împreună viitorul industriei aerospațiale românești.”
Sursă foto: Airbus Helicopters România
