Compania aeriană românească AnimaWings continuă procesul de extindere a rețelei prin lansarea zborurilor către Istanbul cu plecare de pe cinci aeroporturi din România.
Începând cu luna octombrie 2025, pasagerii din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova vor putea călători direct spre Istanbul, astfel:
* Timișoara (TSR) și Craiova (CRA) din 3 octombrie 2025, cu o frecvență de 2 zboruri/săptămână. Tarifele pornesc de la 59,99 euro/persoană/segment;
* București (OTP) din 8 octombrie 2025, cu o frecvență de 5 zboruri pe săptămână. Tarifele pornesc de la 49,99 euro/persoană/segment;
* Iași (IAS) din 8 octombrie 2025, cu o frecvență de 3 zboruri pe săptămână. Tarifele pornesc de la 49,99 euro/persoană/segment;
* Cluj (CLJ) din 16 octombrie 2025, cu o frecvență de 2 zboruri pe săptămână. Tarifele pornesc de la 49,99 euro/persoană/segment;
Zborurile vor fi operate cu aeronavele din dotarea companiei de tipul Airbus A220, model de ultimă generație, cunoscut pentru eficiența sa operațională, confortul sporit și tehnologia de avangardă.
Pasagerii vor avea posibilitatea să aleagă între trei clase de confort: Business Class, Premium Economy și Economy, beneficiind de un standard ridicat de servicii la bord
Biletele pot fi deja rezervate pe pagina oficială de web a companiei aeriene.
Cu acest prilej domnul Marius Pandel, Președintele AnimaWings a transmis reprezentanților mass media: ,, Istanbul nu este doar un oraș spectaculos – este o intersecție între culturi, un centru economic major și o poartă către lume. Ne dorim ca pasagerii din toate regiunile României să poată accesa acest hub cu ușurință, fie că vorbim de turism, business sau conexiuni internaționale. E un pas firesc și necesar în dezvoltarea noastră. AnimaWings are deja o prezență solidă în Turcia și este recunoscută ca unul dintre principalii operatori aerieni români în relația cu această țară….De aceea, ne propunem să facem accesibilă conexiunea aeriană cu Istanbul, din cât mai multe colţuri ale României.”
De asemenea din partea Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj- Napoca domnul director general David Ciceo a precizat următoarele: ,,Ne bucurăm să vedem o nouă destinaţie Animawings, anunţată spre operare încă de anul acesta, după succesul operării rutei interne spre Bucureşti Otopeni, ce a debutat din luna ianuarie 2025. Destinaţia Istanbul este una extrem de populară, nu doar din prisma multiplelor conexiuni existente de pe acest hub aerian, dar şi ca destinaţie turistică sau de business, pentru călătorii din aria de acoperire a aeroportului clujean. Apreciem angajamentul operatorului aerian Animawings pentru dezvoltarea reţelei sale din Cluj-Napoca şi îi dorim mult succes.”
În acest sezon estival, compania aeriană operează peste 350 de zboruri charter către Antalya și Bodrum, de pe 7 aeroporturi din România.
Sursă foto: AnimaWings
