După centralizarea datelor, reprezentanții Asociației Aeroporturilor din România au dat publicității evaluarea aferentă lunii ianuarie 2026. Pentru dumneavoastră am extras câteva date:
* au fost înregistrați un număr de 1.992.770 pasageri. O creștere cu 8,7 % față de luna ianuarie 2025 (1.833.256 pasageri) și cu 15,28% față de acceași perioadă din 2024 (1.728.626 pasageri);
* din totalul numărului de pasageri 93,38 % au ales destinațiile externe asigurate de companiile aeriene ce operează zboruri pe aeroporturile din România și doar 6,62 % pe cele interne;
* din aceștia cei mai mulți au fost înregistrați pe aeroporturile din: București – 1.252.014 ( Otopeni cu 1.146.278 și Băneasa cu 105.736), Cluj Napoca – 220.568; Iași – 145.438, Timișoara – 96.959 și Suceava cu 76.221, restul fiind sub 50.000 de pasageri;
* mișcările de aeronave au totalizat 16.715, incluzând aterizările/decolările. Dintre acestea aeroporturile care au depășit 1.000 de mișcări de aeronave au fost: București cu 10.569 (Otopeni – 9.345 și Băneasa – 1.224); Cluj Napoca cu 2.058; Iași cu 1.204 și Timișoara cu 1.183;
* au fost transportate 4.166,74 tone de marfă. Situația defalcată pe aeroporturi: Otopeni – 3.211,15 tone; Timișoara – 481,684 tone; Cluj Napoca – 456,064 tone, celalte aeroporturi fiind sub 100 tone marfă;
Sursă foto: Asociația Aeroporturilor din România
