Azi, dupa o pauza fortata de doi ani, urmare contextului pandemic, cel mai mare si mai asteptat miting aerian cu participare nationala si internationala a inceput, in sfarsit. Cu toate ca vremea nu este in totalitate favorabila, fiind innorat si destul de racoare, totusi pilotii romani si straini sunt pregatiti sa isi demonstreze abilitatile si nivelul de pregatire prin evolutii spectaculoase. Vom putea vedea zboruri si manevre interesante executate atat cu avioane turbo-prop, cat si avioane cu reactie.
La eveniment participă peste 100 de aeronave şi aproximativ 150 de piloţi și parașutiști civili şi militari. Forțele Aeriene Române vor aduce aeronave puternice, printre care și F-16 Fighting Falcon. În cadrul evenimentului vor mai zbura elicoptere ale Ministerului de Interne, o aeronavă Boeing a Tarom şi piloţi ai Aeroclubului Român. De asemenea, de la Băneasa vor decola avioanele forţelor armate slovene şi italiene.
În cadrul evenimentului a fost organizată și o expoziție la sol. În trei hangare și în aer liber sunt expuse numeroase aeronave din România, Ungaria, Germania, Slovacia, Slovenia, Canada și Statele Unite ale Americii.
Aeroclubul Romaniei, sub coordonarea priceputa a directorului sau, totodata si un experimentat pilot de acrobatie, promite un show de exceptie, executat cu avioane tip Extra 330 SC si aernave ZLIN.
Atasat puteti urmari cateva imagini de la pregatirile de zbor ce se desfasoara in zona operationala a aeroportului Baneasa.
Foto & video – SORIN STOICA –

