La această ora are loc ceremonia de certificare NATO a celui de-al cincilea detașament al Forțelor Aeriene Regale Canadiene, sosit în România în vederea executării serviciului de Poliție Aeriană Întărită, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Detașamentul este format din 6 aeronave de tip CF – 188 Hornet și aproximativ 140 de piloți și membri ai personalului tehnic.
Aceasta este cea de-a cincea rotație la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Canadiene, după cele executate în 2017, 2018, 2019 și 2020.
De asemenea, militarii canadieni au mai executat o misiune în România, la Câmpia Turzii, în anul 2014.
