Aproximativ 40 de avioane mici au aterizat sambata, 13 aprilie, pe aeroportul din Balcic. Așa au sărbătorit piloții români și bulgari aderarea celor două țări la spațiul Schengen pe calea aerului. Piloții și oaspeții au fost întâmpinați de Ivan Dimitriev, CEO al Aeroportului Sofia, care administrează aeroportul de lângă mare.
„Un vis comun al piloților bulgari și români se împlinește – să zboare liber, fără frontiere în Europa”, a declarat Ianko Stoimenov, membru al consiliului de conducere al Asociației Proprietarii și Piloților de Avioane – Bulgaria.
.
Andrei Zincenco, Președintele Asociației Piloților din România, a subliniat că bulgarii și românii se pot simți acum cu adevărat membri valoroși ai comunității europene.
IULIAN BOTTA – pilot, vicepreședinte Asociația Piloților de Business din România: Înainte ar fi durat două ore. Ar fi trecut prin câteva puncte vamale, de verificare în România, de verificare în Bulgaria. De aici am fi trebuit să zburăm la Mihail Kogălniceanu, de la Kogălniceanu să zburăm la Varna și apoi la Balcic. E o mare victorie.
Călătoria cu avioanele de mici dimensiuni are avantajul că le permite pasagerilor să admire de la înălțime și peisajul. Până acum, cei mai mulți constănțeni și turiști ajungeau în Bulgaria cu mașina sau cu autocarul. Odată cu intrarea României în Schengen aerian, pot ajunge în țara vecină si cu avionul. De la Tuzla, în doar o jumătate de oră.
În vara aceasta se pot face tururi de litoral – Flightseeing – România- Bulgaria .