Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează joi, 28 martie 2024, un eveniment dedicat lansării zborurilor directe spre Zurich, operate în premieră absolută de compania aeriană Swiss International Air Lines de pe Aeroportul Internaţional Cluj.
Evenimentul va debuta cu întâmpinarea primei aeronave Swiss International Air Lines care va ateriza pe aeroport la ora 09:55.
La acest eveniment vor participa Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, E.S. Mario Baggi, Directorul Vânzări Lufthansa Group, Dl. Stephan Linhart, consuli onorifici aflați la Cluj-Napoca, oficialități județene și locale, reprezentanți ai companiei aeriene, ai Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, precum și reprezentanți ai instituțiilor din perimetru.
Astfel, începând din 28 martie 2024, compania aeriană Swiss International Air Lines va conecta orașul Cluj-Napoca cu orașul Zurich, capitala turistică a Elveţiei. Zborurile vor fi operate cu 3 frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, joi şi duminică, iar biletele pot fi rezervate pe site-ul companiei aeriene www.swiss.com.
