Reprezentanții companiei aeriene FLYONE România au anunțat extinderea operațiunilor și în Republica Moldova începând cu data de 3 octombrie 2026.
Cu această dată vor fi operaționalizate și zborurile directe dintre Chișinău (RMO) și Lisabona (LIS). Acestea vor fi operate în zilele de miercuri și sâmbătă după următorul program:
* decolare RMO ora 1910 aterizare LIS ora locală 2200, număr zbor 5F 5811;
* returul decolare LIS ora locală 2300 aterizare RMO ora 0510, număr zbor 5F 5812;
Zborurile vor fi operate cu aeronave de tip Airbus A320, care au o capacitate de 180 de locuri, asigurând pasagerilor un nivel ridicat de confort și accesibilitate. Prin lansarea noii rute Chișinău – Lisabona, FLYONE România își consolidează strategia de extindere regională și își propune să răspundă cererii tot mai mari pentru conexiuni aeriene directe către destinații europene.
Cu acest prilej domnul Vladimir Cebotari, directorul FLYONE România a declarat pentru mass media: „Intrarea FLYONE România pe piața din Republica Moldova reprezintă un pas important în strategia noastră de dezvoltare și, în același timp, o oportunitate de a le oferi pasagerilor din Republica Moldova mai multe opțiuni de călătorie. Lisabona este o destinație atractivă, atât pentru cei care călătoresc în scop turistic, cât și pentru pasagerii care își vizitează rudele și prietenii sau călătoresc în interes de serviciu”.
Sursă foto: FLYONE România
