Mini ghid privind folosirea dronelor

De la 1 ianuarie 2021 au intrat în vigoare prevederile Regulamentului (UE) 2019 /947 privind nomele și procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord cu modificările și completările ulterioare, pe teritoriul și spațiul aerian al statelor membre UE.

Astfel operațiunile se clasifică în:

* deschisă – activitățile de zbor au un nivel minim de risc pentru persoanele și bunurile aflate la sol. Zborurile nu se pot desfășura în zone restricționate sau interzise conform art. 15 din Regulamentul (UE) 2019/947;

* specifică – activitățile de zbor au un nivel de risc mediu pentru persoane terțe, clădiri, etc.;

* certificată –  activitățile de zbor au un nivel de risc ridicat pentru persoanele și bunurile aflate la sol.

Operațiunile deschise se desfășoară în următoarele condiții legale:

* înălțimea maximă 120 metri, cu zbor în raza vizuală (VLOS);

* masa maximă la decolare a aeronavelor fără pilot implicate – 25 kg;

* nu pot survola persoane care nu sunt implicate în operarea lor sau clădiri / ansambluri de clădiri;

* înregistrarea aeronavelor fără pilot se va realiza prin intermediul unei aplicații electronice care va conține informații cu privire la: date privind identificarea operatorilor și aeronavelor fără pilot care urmează a fi utilizate.

Operațiunile specifice se desfășoară în următoarele condiții:

* în raza vizuală (VLOS) și / sau dincolo de raza vizuală (BVLOS);

* conform scenariilor standard aprobate de EASA și AACR;

* înregistrarea aeronavelor fără pilot se va realiza prin intermediul unei aplicații electronice care va conține informații cu privire la: date privind identificarea operatorilor și aeronavelor fără pilot care urmează a fi utilizate.

Activitățile de zbor se vor desfășura cu respectarea prevederilor uneia dintre următoarele documente:

– declarația operatorului unei aeronave fără pilot la bord privind efectuarea activităților de zbor într-unul din scenariile standard EASA și acceptată de AACR printr-o scrisoare;

– evaluarea documentației transmise către AACR, urmând să obțină autorizarea de operator de aeronave fără pilot (LUC);

– solicitanții urmează să fie evaluați și audiați de AACR în cazul activităților de zbor în baza unei declarațiicât și a unei autorizații de operator (LUC).

Operațiunile certificate se desfășoară în următoarele condiții:

* dincolo de raza vizuală (BVLOS);

* este necesar ca pilotul să dețină o licență similară conform Regulamentului (UE) 1178 / 2011;

* aeronavele fără pilot dețin un certificat de navigabilitate emis în conformitate cu reglementările europene specifice aplicabile în astfel de cazuri. Acestea trebuie să îndeplinească una din condiții:

a) are o dimensiune de cel puțin 3 m;

b) este proiectat pentru transportul persoanelor;

c) este proiectat pentru transportul de mărfuri periculoase și necesită un nivel de robustețe pentru atenuarea riscurilor la adresa terților în caz de accident.

Fotocredit Valentin Hudubeț

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.