Continuând strategia de dezvoltare reprezentanții Air France au anunțat că aplicația pentru mobil Air France Play a fost actualizată devenind ,,Air France Press”.
Noile funcții ale aplicației oferă o experiență de lectură personalizată, înainte, în timpul sau după zbor, disponibilă în 11 limbi de circulație internațională. Cu un catalog bogat și variat de peste 200 de ziare și reviste franceze și internaționale.
Astfel pasagerii companiei pot alege gratuit din vasta selecție oferită, descărcându-le cu 30 de ore înainte de zbor ceea ce consideră că este interesant.
Înainte de fiecare zbor Air France, toți pasagerii companiei au un credit adaptat clasei alese și statutului Flying Blue pentru a descărca un anumit număr de publicații în aplicație. La Première, Business, Premium și clienții cu statut Flying Blue Silver și mai sus au acces nelimitat la întreaga gamă oferită.
Aplicația Air France Press este disponibilă pentru descărcare de astăzi în App Store și Google Play. Versiunea actualizată este în prezent implementată pe toate sistemele iOS și Android.
sursă foto: Air France
Lasă un răspuns