– scurt istoric –
Pe data de 16 iunie 1920, ia ființă pe aerodromul din Tecuci – Centrul de Instrucţie al Aviaţiunii, cu misiunea de a perfecţiona pregătirea personalului navigant, tehnic şi de alte specialităţi, necesar aviaţiei române.
În 1924, ca urmare a reorganizării structurilor aeronauticii militare românești, se schimbă denumirea în Centrul de Instrucţie al Aeronauticii. După cel de Al Doilea Război Mondial, centrul a funcționat în mai multe locații precum Mediaș, Tecuci și Buzău.
În anul 1953 Centrul de Instrucţie al Aeronauticii este desfiinţat, sarcinile sale fiind preluate de alte instituţii de învăţământ. Martor al trecutului, exemplu şi înştiinţare a prezentului, dar şi avertisment al viitorului, invazia Cehoslovaciei a declanşat impunerea unor măsuri pentru apărarea teritoriului, primele dintre acestea fiind luate în zona Moldovei prin înfiinţarea la Bacău a singurului aeroport militar din Moldova.
Pe 21 august 1968, colonelul Aurel Niculescu, comandantul Aviaţiei Române, i-a înmânat comanda aerodromului, devenit atunci singurul aeroport militar din toată zona Moldovei, colonelului Ioan Puia, comandantul Centrului de Instrucţie al Piloţilor din Bacău.
Pod între trecut şi prezent, la 1 decembrie 1968, pe aerodromul Bacău renaște precum ,,pasărea Phoenix” Centrul de Instrucţie al Aviaţiei după mai bine de un deceniu şi jumătate în care Bacăul nu a mai avut aerodrom militar.
Ecou pe drumul neamului, din 1969, Centrul de Instrucţie a participat nemijlocit la trecerea tinerilor piloţi pe avionul supersonic MiG şi la perfecţionarea pregătirii cadrelor Aviaţiei Militare pentru diferite funcţii şi specialităţi necesare acesteia, concomitent cu îndeplinirea misiunilor specifice unei unităţi de aviaţie. În același an ajung la Bacău și primele aeronave MiG-21.
În perioada 1969-1995, unitatea de la Bacău a asigurat trecerea pe avionul supersonic a unui număr de piloţi echivalent cu efectivele a peste 10 regimente de aviaţie şi a asigurat perfecţionarea pregătirii de specialitate a peste 5500 de militari din Aviaţia Militară.
În anul 1970, noul comandant al centrului a fost colonelul Moraru Gheorghe, iar locţiitorul comandantului a devenit colonelul Puia Ioan, funcţie pe care avea să o ocupe până la ieşirea la pensie, în anul 1975. Acesta s-a ocupat special de pregătirea primului cosmonaut român, Dumitru Prunariu, pentru plecarea la Moscova .
Pentru că istoria este un joc pe care îl joacă cei mai buni, la 31 octombrie 1974, primul avion de vânătoare cu reacţie românesc IAR-93, construit şi fabricat în România, în colaborare cu fosta Republică Iugoslavia, pilotat de căpitan-comandorul Gheorghe Stănică a efectuat primul său zbor pe aerodromul Bacău, la 14 mai 1981, iar nava sovietică SOIUZ 40, cu un echipaj româno-sovietic şi-a luat startul de pe aerodromul Baikonur, înscriindu-se pe o orbită cosmică circumterestră, epopeea spaţială a cosmonautului Dumitru Prunariu începând la Centrul de Instrucţie al Aviaţiei de la Bacău în anul 1977.
În perioada octombrie 1992 – august 2003, în dotarea unităţii a intrat aeronava AN-2, cu rol de a executa misiuni de transport şi paraşutare.
La 25 august 1995, prin ordin se schimbă denumirea din Cetrul de Instrucție în Baza 95 Aeriană de Aviaţie Vânătoare şi Bombardament, destinată să asigure pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă ale Grupului 95 Aviaţie Vânătoare.
Din decembrie 1997 piloţii militari ai Bazei 95 Aeriene au fost primii care au executat trecerea pe MiG 21 Lancer, varianta modernizată a MiG 21, aeronavă ce execută şi în prezent Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană în celelalte baze aeriene subordonate Statului Major al Forţelor Aeriene.
La 1 mai 2001, în cadrul unui amplu proces de restructurare a Armatei României, Baza 95 Aeriană de Aviaţie Vânătoare şi Vânătoare Bombardament se transformă în Centrul 95 Trecere pe Avioane Supersonice, iar Grupul 95 Aviaţie Vânătoare se transformă într-o escadrilă de aviaţie vânătoare-bombardament şi o escadrilă de vânătoare în organica Centrului 95 Trecere pe Avioane Supersonice. De asemenea, din mai 2001, în organigrama unităţii apar şi două escadrile de elicoptere, prin mutarea acestora de la Tecuci, având în dotare elicoptere IAR 316 Allouette şi IAR 330 Puma.
La 1 iulie 2004 are loc transformarea Centrului 95 Trecere pe Avioane Supersonice în Baza 95 Aeriană.
O zi cu importanță deosebită pentru personalul Bazei a fost 27 mai 2006, odată cu acordarea Drapelului de Luptă a unității militare.
Din 1 decembrie 2006, Bazei 95 Aeriană i se conferă denumirea onorifică „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”.
La 30 iulie 2009, locotenentul aviator Simona Măerean a executat pe aerodromul Bacău, un zbor în simplă comandă pe un avion MIG-21 Lancer, fiind prima femeie pilot pe supersonic din Armata României.
La 1 iulie 2010, ca urmare a procesului de transformare a Armatei României, Baza 95 Aeriană a devenit Flotila 95 Aeriană ,,Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”, iar Drapelul de luptă al unităţii a fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică în grad de cavaler”.
În iulie 2010, unitatea primeşte în dotare elicoptere d

e tip IAR 330 SOCAT, iar din februarie 2012, intră în dotarea bazei avioane IAR 99 Şoim.
La 1 decembrie 2013, se reînfiinţează Baza 95 Aeriană, prin reorganizarea Flotilei 95 Aeriană “Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”.
Baza 95 Aeriană participă la apărarea spaţiului aerian naţional în zona de responsabilitate, oferă sprijin aerian celorlalte categorii de forţe, contribuie la constituirea pachetelor de forţe dislocabile, asigură instrucţia avansată în zbor a piloţilor şi sprijină autorităţile publice centrale şi locale în situaţii de urgenţă.
Pentru cunoaşterea trecutului prin raportare la prezentul Bazei 95 Aeriană, aceasta este reprezentată cu succes în teatrele de operaţii din Afganistan, Mali, Bosnia şi Herţegovina şi Republica Democrată Congo.
Aceste dovezi istorice ale constituirii Bazei 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” sunt păstrătoare ale memoriei şi purtătoare ale speranţei singurei unităţi de aviaţie din regiunea Moldovei.
Prezentul istoric a fost realizat cu sprijinul comenzii și a personalului Bazei 95 Aeriene ,,Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”, pentru care le aducem mulțumiri și le dorim ,,Cer Senin”.
