Reprezentanții Swiss Air au anunțat câteva modificări în orarul de zbor, benefice pentru pasagerii companiei, pentru sezonul estival 2024.
Noua destinație asigurată de companie este Geneva – Oslo. SWISS va oferi, de asemenea, reluarea zborurilor pe rutele Geneva – Copenhaga și Geneva – Stockholm.
Au fost anunțate creșteri ale frecvenței zborurilor spre următoarele destinații precum Alicante, Atena, Bremen, Brindisi, Bruxelles, Catania, Madrid, Malaga, Valencia, Veneția și Vilnius.
Cu acest prilej domnul Tamur Goudarzi Pour Chief Commercial Officer SWISS a declarat: ,,Suntem încântați să ne extindem portofoliul de destinații europene pentru a putea oferi clienților noștri o selecție mai largă de opțiuni de călătorie.”
De asemenea și ultima aeronavă din cele 25 a revenit în serviciul operațional al companiei, la Zurich, după ,,1180 de zile în deșert”. Swiss Air a depozitat pe timpul pandemiei ca urmare a restricților și a cererii reduse 25 de aeronave în Amman, Iordania. Climatul cald și arid al Iordaniei este propice pentru depozitarea pe termen lung a aeronavelor, deoarece umiditatea scăzută oferă o protecție optimă împotriva ruginirii componentelor metalice.
Aceasta este un Airbus A320 cu o capacitate de 180 de pasageri, număr de înregistrare HB-IJO. În cei 26 de ani de existență au fost efectuate aproximativ 63.596 ore de zbor și 45.042 cicluri de decolare/aterizare.
Primul zbor după reintrarea în serviciul operațional a fost pe ruta Zurich – Berlin, număr zbor LX974.
Sursă foto: Swiss Air
