A fost inaugurată noua destinație a companiei Etihad Airways, Tel Aviv. Acesta este un pas în dezvoltarea legăturilor diplomatice, comerciale și turistice dintre Emiratele Arabe Unite și Israel. Noua destinație a companiei aeriene a fost posibilă ca urmare a faptului că statul Israel a inclus în ,,lista verde” Abu Dhabi.
Zborul EY598 a decolat la ora locală 1005, la bordul său aflându-se mai multe personalități: ES Mohamed Al-Khaja, primul ambasador al Emiratelor Arabe Unite în Israel, Eitan Nae’eh, șeful misiunii israeliene în Emiratele Arabe Unite și Tony Douglas, CEO al Grupului Etihad. La ora 1230 aeronava a aterizat pe aeroportul internațional Ben Gurion, Tel Aviv.
Zborurile vor avea o frecvență în primă fază de două zboruri pe săptămână și vor fi operate cu aeronave din dotarea companiei de tipul Boeing 787 – 900 Dreamliner.
Biletele pot fi deja rezervate pe site-ul oficial al companiei, dar și al agențiile de turism acreditate.
