Până în data de 3 aprilie 2020, toate zborurile operate de pe aeroportul Internațional Timișoara spre/dinspre Aeroporturile din Italia – Treviso și Bergamo vor fi suspendate. Cele două destinații sunt operate de către compania aeriană Wizz Air.
Pasagerii care și-au făcut rezervări pe aceste zboruri sunt rugați de către reprezentanții aeroportului, să țină legătura cu reprezentanții companiei aeriene pentru mai multe informații.
Administrația aeroportului reamintește că au fost implementate o serie de măsuri de prevenire și acțiune în cazul potențialelor infecții cu noul coronavirus și asigură de faptul că sunt respectate toate măsurile de siguranță ce se impun, pentru a sprijini autoritățile din domeniul sănătății.
