Air Serbia a operaționalizat în această dimineață zborurile directe dintre Belgrad și Shanghai, China. La ora 0206 aeronava Airbus A330 – 243 număr de înregistrare YU- ARB a decolat de pe Aeroportul Internațional din Belgrad cu primii pasageri spre noua destinație, număr zbor JU986.
Zborurile vor fi operate săptămânal în zilele de marți și sâmbătă, iar returul va fi în zilele de miercuri și duminică.
La evenimentul inaugural de pe Aeroportul Internațional din Belgrad au fost reprezentanți ai guvernului Republicii Serbia, excelența sa ambasadorul Republicii Populare Chineze domnul Li Ming, reprezentanți ai autorităților aviatice și reprezentanți mass media.
Cu acest prilej domnul Jiri Marek, CEO al Air Serbia a declarat: ,, Suntem încântați să deschidem un nou zbor intercontinental ce leagă acum Belgrad de Republica Populară Chineză. Shanghai este unul dintre cele mai dinamice orașe din lume și un important centru de afaceri și cultural. Zborurile directe Air Serbia către acest oraș oferă pasagerilor din Serbia și din regiunea Balcanilor de Vest o călătorie mai rapidă și mai confortabilă către China, facilitând, în același timp, turiștilor și oamenilor de afaceri chinezi să vină în Serbia și în alte orașe europene. Lansarea zborurilor directe către Shanghai este un pas important în atingerea obiectivelor noastre strategice și întărește și mai mult poziția Air Serbia ca lider în traficul aerian regional. ”
La aterizare aeronava va fi întâmpinată cu salutul tradițional, iar pasagerii vor avea parte de un mic program artictic și mici surprize din partea companiei aeriene dar și a aeroportului internațional din Shanghai.
Odată cu operaționalizare zborurilor către Shanghai, Air Serbia oferă pasagerilor o conectivitate bună din estul Chinei, prin Belgrad, către Budapesta, Viena, Praga, Ljubljana, Milano, Roma, Frankfurt, Paris, Berlin, Barcelona, Amsterdam, Podgorica, Copenhaga, Stockholm, Cracovia, Oslo, Bologna, Veneția, Zurich și alte orașe din rețeaua sa.
Un program complet al zborurilor oferite de companie îl puteți găsi accesând pagina oficială de web sau puteți contacta direct reprezentantul Air Serbia în România din București la numărul de telefon +40 21 599 0101, adresa de e-mail: airserbia@regional.ro
Sursă foto: Air Serbia
