Reprezentanții Aeroportului Internațional ,,Avram Iancu” din Cluj Napoca au fost gazdele celei de a V-a ediții a conferinței regionale de aviație ,,2026 Regional Air Transport Conference” dedicată dezvoltării transportului aerian și consolidării conectivității regionale, în colaborare cu platforma ATN – Air Transport News, specializată în organizarea unor prestigioase conferințe de aviație, pe plan european. Ediția aniversară din acest an a avut o semnificație deosebită prin participarea, în calitate de Keynote Speaker, a domnului Toshiyuki Onuma, Președintele Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO).
Evenimentul a reunit în cadrul unei conferințe de o zi desfășurate la aeroport, experți ai organizațiilor internaționale din domeniul aviației civile, autorităților aeronautice, aeroporturilor, companiilor aeriene, furnizorilor de servicii de navigație aeriană, instituțiilor europene, mediului academic și mediului de afaceri.
Programul conferinței a cuprins două paneluri de dezbateri tematice, axate pe principalele provocări și oportunități ale transportului aerian: perspectivele de creștere în următorii cinci ani, impactul majorării prețurilor, evoluția pieței low-cost în Europa de Est, rolul aeroporturilor regionale în dezvoltarea conectivității și a economiei locale, precum și importanța colaborării dintre aeroporturi, companii aeriene, autorități și mediul de afaceri.
Prin profilul și nivelul participanților, Regional Air Transport Conference 2026 și-a consolidat rolul de platformă regională de dialog și schimb de experiență între actorii implicați în dezvoltarea aviației civile, oferind un cadru pentru identificarea unor soluții și direcții comune pentru creșterea conectivității aeriene și nu numai.
Prin organizarea celei de-a cincea ediții a Regional Air Transport Conference, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a confirmat rolul de principal aeroport regional al României și de promotor al dialogului internațional privind dezvoltarea transportului aerian.
Totodată, evenimentul a contribuit la consolidarea profilului internațional al județului Cluj și al municipiului Cluj-Napoca, prin reunirea, la Cluj, a unor reprezentanți de înalt nivel ai aviației civile internaționale și ai administrației publice și mediului de afaceri regional.
Cu acest prilej domnul David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Cluj, a declarat: Suntem onorați că Aeroportul Internațional Cluj a găzduit cea de-a cincea ediție a Regional Air Transport Conference, cu atât mai mult cu cât ediția din acest an a beneficiat de participarea Președintelui Consiliului ICAO, domnul Toshiyuki Onuma. Prezența la Cluj a unor reprezentanți de înalt nivel ai aviației internaționale confirmă poziția importantă a aeroportului nostru în regiune. Faptul că aceste dezbateri de nivel internațional au loc la Cluj reprezintă o recunoaștere a poziției pe care Aeroportul Internațional Cluj o are în regiune și a capacității sale de a contribui la dezvoltarea transportului aerian. Suntem convinși că această conferință a generat nu doar idei și dezbateri, ci și proiecte, parteneriate și soluții concrete pentru o aviație mai conectată, mai competitivă și mai sustenabilă.”
De asemenea domnul Viorel Federiga, Președintele Consiliului de administrație al Aeroportului Internațional Cluj a transmis: ,,Regional Air Transport Conference a devenit deja o tradiție la Cluj, reunind personalități și specialiști de prim rang ai aviației internaționale. Găzduirea acestui eveniment reprezintă o recunoaștere a performanțelor Aeroportului Internațional Cluj, a profesionalismului echipei și a rolului său în dezvoltarea conectivității aeriene regionale.”
Sursă foto: dl. Nicu Cherciu
