Reprezentanții companiei aeriene Air Arabia au anunțat lansarea zborurilor directe dintre Sharjah și Varșovia. Este a doua destinație asigurată de companie după Cracovia.
Astfel pasagerii companiei se vor putea bucura de noul zbor începând cu 20 decembrie 2024. Zborurile vor fi efectuate cu aeronavele din dotare de tipul Airbus A321, în zilele de luni, joi, vineri, sâmbătă și duminică după următorul program, orele sunt locale:
* decolare Sharjah 1710 aterizare Varșovia 2045, număr zbor G9 858;
* decolare Varșovia 2135, aterizare Sharjah 0635, număr zbor G9 859.
Cu acest prilej domnul Adel Al Ali, CEO al Air Arabia a declarat următoarele: ,,Suntem bucuroși să continuăm extinderea rețelei noastre pe piața europeană. Lansarea zborurilor către Varșovia subliniază angajamentul nostru de a crea noi oportunități atât pentru călătoriile de agrement, cât și pentru cele de afaceri.”
Cei interesați pot face deja rezervări fie pe pagina de web a companiei fie prin intermediul agențiilor de turism.
Sursă foto: Air Arabia
Lasă un răspuns