Astăzi începând cu ora 1700 sunteți așteptați să participați la un eveniment cultural de o eleganță aparte în sala de conferințe a Bibliotecii Centrului Universitar Nord din Baia Mare.
Domnul Mihai Pătrașcu, un om deosebit, pilot de aeronavă, care nu zboară doar printre nori ,,ci și printre gânduri, emoții și aminitiri”, lansează volumul ,,Trupul gândurilor” apărut la Editura Galaxia Gutenberg.
Alături de autor va fi doamna conf. univ. dr. Anamaria Fălăuș, pr. Silviu Hodiș, editorul volumului, iar dialogul va fi moderat de jurnalistul Dan Coardă. Va fi un prilej de reflecție și descoperire, în care literatura devine punte între gând, suflet și lumină.
Domnul Vasile Petrovan scrie despre acest eveniment cultural: ,,Există cărți care se citesc o singură dată și cărți la care revii ori de câte ori simți nevoia unei clipe de liniște. „Trupul gândurilor”, face parte din cea de-a doua categorie. Nu este o carte care își propune să ofere răspunsuri definitive sau rețete pentru o viață mai bună, ci una care invită cititorul să încetinească ritmul, să privească mai atent spre sine și să redescopere frumusețea lucrurilor esențiale.
Fiecare capitol reprezintă un popas într-o călătorie interioară, în care teme precum recunoștința, smerenia, lumina, iubirea, credința, timpul și puterea gândului se împletesc într-un discurs cald și autentic. Volumul este construit asemenea unui drum al devenirii, iar reflecțiile sale nu urmăresc să impună concluzii, ci să deschidă perspective și să lase fiecărui cititor libertatea de a-și găsi propriile răspunsuri.
În paginile sale, autorul vorbește cu sinceritate despre experiențele care modelează omul și despre felul în care gândurile devin, în timp, cuvinte, fapte și destin. Departe de tonul moralizator, Mihai Pătrașcu propune o scriere a însoțirii, în care întrebările sunt la fel de importante ca răspunsurile, iar reflecția devine un exercițiu al cunoașterii de sine.
Titlul volumului capătă, astfel, o semnificație profundă. „Trupul gândurilor” sugerează că ceea ce purtăm în minte și în inimă modelează, pas cu pas, omul care devenim. Gândurile nu sunt simple idei trecătoare, ci o forță care poate lumina sau întuneca, poate construi sau răni, poate apropia sau îndepărta. Cartea este, în esență, o invitație la o viață trăită cu mai multă conștiință, responsabilitate și speranță.”
Sursă foto: Mihai Pătrașcu
