Reprezentanții companiei aeriene Emirates au anunțat reluarea zborurilor către 5 destinații europene, după cum urmează: Budapesta (21 octombrie), Bologna (1 noiembrie), Dusseldorf (1 noiembrie), Hamburg (1 noiembrie) și Lyon (4 noiembrie).
Zborurile către și dinspre Budapesta și Lyon vor avea o frecvență de 2 zboruri pe săptămână în zilele de miercuri și sâmbătă.
Zborurile către Bologna, Dusseldorf și Hamburg vor avea o frecvență de 2 zboruri pe săptămână în zilele de vineri și duminică.
Toate zborurile vor fi operate cu aeronave de tipul Boeing 777 – 300ER din dotarea companiei.
Biletele pot fi rezervate de pe site-ul oficial al companiei aeriene, dar și prin intermediul agențiilor de turism.
Fotografia reprezentativă preluată de pe site-ul oficial al companiei aeriene.
